Lansat în 2001, postul Realitatea TV, prima televiziune de ştiri din România, urmează să îşi înceteze emisia la finalul acestei luni. Consiliul Naţional al Audiovizualului nu a putut prelungi licenţa de emisie a televiziunii.

 

CNA a analizat situaţia în ședința de astăzi, iar membrii Consiliului au votat împotriva prelungirii, întrucât societatea care operează televiziunea nu a depus documentația necesară, informează Pagina de Media. Concret, din cauza faptului că Realitatea Media, aflată în insolvență de opt ani, nu are nici acum un plan de reorganizare aprobat, nu a putut depune certificatul fiscal, mai explică surs citată.

La scurt timp după ce a votat neprelungirea licenței Realitatea TV, consiliul a aprobat, în unanimitate, modificarea licenței Realitatea Plus, operată de compania Geopol International, a lui Cozmin Gușă. Concret, Realitatea Plus va avea aceeași emisie ca cea pe care Realitatea TV a avut-o până acum. Pe de altă parte, postul nu este în lista must carry și nu se află în grilele tuturor cabliștilor, așa cum era Realitatea TV. Din datele prezentate de biroul tehnic al CNA, postul este prezent în grila unor mici cabliști și sunt în discuții cu UPC și RCS, mai notează paginademedia.ro.

Joomla SEF URLs by Artio