Peste 300.000 de elevii din clasele primare și gimnaziu și 51.000 de preșcolari din familii nevoiașe ar putea beneficia de rechizite gratuite, cumpărate în cadrul unui proiect derulat de Ministerul Educației, din fonduri europene.

Contractul de finanțare a fost semnat în luna noiembrie 2017, iar acum Ministerul Educației a lansat licitația pentru achiziția de materiale școlare, pachete de rechizite și ghiozdane, în cadrul proiectului „Rechizite pentru preșcolari și elevi - șanse egale la educație” - POAD/220/1/3/Precaritate materială de bază (lipsa materialelor școlare). Acesta vizează prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, facilitând accesul egal și participarea la învățământul obligatoriu a preșcolarilor și elevilor proveniți din familiile cele mai defavorizate prin acordarea de rechizite școlare și ghiozdane.

Grupul țintă este format din 360.150 elevi din clasele II - VIII și preșcolari.

În cazul celor 308.611 elevi beneficiari, este vorba despre copii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

De asemenea, proiectul prevede acordarea de materiale școlare pentru 51.539 de copii de grădiniță, cei care primesc tichete sociale conform legii 248/2015.

Bugetul total al proiectului este de 17.314.571,40 de lei.

Joomla SEF URLs by Artio