Lista statelor la revenirea din care țara noastră impune intrarea în carantină a fost actualizată, luni, de Institutul Național de Sănătate Publică, iar modificările intră în vigoare pe 11 august, la ora 00.00.

 

Astfel, din această noaptea, sunt obligați să stea în carantină, timp de 14 zile, cei care vin în România din Africa de Sud, Argentina, Armenia, Aruba, Bahamas, Bahrain, Bolivia, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Capul Verde, Chile, Columbia, Costa Rica, El Salvador, Guineea Ecuatorială, Honduras, Insulele Feroe, Insulele Turks și Caicos, Insulele Virgine ale Statelor Unite, Irak, Israel, Kazahstan, Kârgâzstan, Kosovo, Kuweit, Luxemburg, Macedonia de Nord, Maldive, Moldova, Muntenegru, Oman, Palestina, Panama, Peru, Puerto Rico, Qatar, Republica Dominicană, Sint Maarten, Spania, Statele Unite ale Americii, Surinam.

Probabil cea mai importantă modificare operată de autoritățile din țara noastră se referă la introducerea restricțiilor pentru persoanele care vin din Spania, acolo unde lucrează un număr mare de români.

"Măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internațională din țările/zonele cu risc epidemiologic ridicat si au drept de intrare pe teritoriul național, respectiv: cetățeni romani, cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, ori persoanelor care se încadrează la una dintre excepțiile prevăzute prin HG nr 553/15.07.2020, Anexa 3, art 2, alin 2, lit a) – l).

Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta sau, după caz, într-un spațiu special desemnat de autorități. Carantina se recomandă tuturor persoanelor care locuiesc la aceeași adresa", precizează INSP.

Ilustrație arhivă

Joomla SEF URLs by Artio