Vineri, 17 Noiembrie 2017
 

Salariile din sistemul bugetar vor fi plătite în avans, cel târziu vineri

 | Created on Thursday, 10 August 2017 07:00  |  Category: Știri naționale

Miercuri a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin al ministrului Finanţelor, Ionuţ Mişa, potrivit căruia angajații din instituțiile publice vor primi în avans salariile aferente lunii iulie.

 

Plățile vor fi efectuate joi și vineri, înaintea minivacanței de Sf. Maria. Ordinul se referă la angajaţii din Ministerul Apărării, care își vor primi salariile de joi, precum și la cei din ministerele Afacerilor Externe, Dezvoltării Regionale, Internelor, Muncii, Tineretului, Educaţiei, Sănătăţii, Culturii, Cercetării şi a Românilor de Pretutindeni, alături de angajaţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Academia Română, ANSVSA şi cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care vor încasa lefurile în cursul zilei de vineri. Mai devreme vor primi salariile și angajații SRI, SIE, SPP şi STS.
Măsura a fost luată astfel încât salariații să aibă bani pentru minivacanța din intervalul 12-15 august.
Bugetarii beneficiază de o minivacanță de patru zile, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, care pică marți, pe 15 august, după ce Executivul a declarat și data de 14 zi liberă, aceasta urmând să fie recuperată.