Turiștii au luat cu asalt stațiunea Poiana Brașov, iar la Vârful Postavaru s-au încins petreceri în aer liber. Din păcate, atmosfera și iluzia că se află în spațiu liber i-au făcut pe mulți să renunțe la orice regulă de protecție sau de distanțare. Cât despre măștile de protecție au lipsit cu desăvârșire. Un telespectator Digi24 a surprins imaginile în care cei mai mulți dintre turiști nu au măști și nici nu respectă măsurile de distanțare socială, deși există risc de infectare cu SARS-CoV-2.

 

În zonă au intervenit în cele din urmă jandarmii. 

„Toate echipajele de jandarmerie s-au deplasat la fața locului. Acea aglomerație s-a produs la încheierea programului instalației de transport pe cablu, ultima tură. Colegii mei i-au rugat pe reprezentanții cabanei să întrerupă muzica și comercializarea băuturilor alcoolice. Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, 7 avertismente scrise și o amendă de 500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de distanțare fizică”, a precizat la Digi24 Ion Zaharia, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmerie Brașov.

Joomla SEF URLs by Artio