Luni, 20 Noiembrie 2017
 

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor dezvăluie că ANP recunoaște, într-o adresă oficială, existența erorilor în aplicarea Legii recursului compensatoriu, potrivit căreia pedeapsa fiecărui deținut încarcerat în condiții necorespunzătoare se diminuează cu șase zile pentru fiecare 30 de zile petrecute după gratii.

Federația a transmis, miercuri, un comunicat de presă în care face aceste dezvăluiri grave, publicând și documentele doveditoare. "Recent, prin adresa 56981/07.11.2017, Administraţia Naţională a Penitenciarelor recunoaşte într-o circulară internă problemele de sistem în calcularea celor 6 zilele considerate a fi efectiv executate pentru fiecare 30 de zile de detenţie improprie, pentru toată perioada 24 iulie 2017 - 18 octombrie 2017 (nb!). În acest context, reamintim că Ministrul Justiţiei a ignorat toate solicitările şi atenţionările referitoare la pregătirea aplicării acestei legi, şi pentru acest motiv erorile la punerea în libertate pot fi extrem de numeroase şi pot avea consecinţe extrem de grave pentru victimele infracţiunilor, societate şi chiar pentru deţinuţi", avertizează reprezentanții Federației.
Potrivit acestora, instanţele de judecată au primit deja numeroase cereri de liberare condiţionată anticipată şi de contestaţii în legătură cu modul în care aceste calcule au fost făcute, "în condiţiile în care nu au fost asigurate nici infrastructura informatică corespunzătoare şi nici personal suficient, pentru aplicarea unei legi pentru care, cu intenţie, ministrul Justiţiei a transmis în noaptea precedentă aplicării instrucţiunile necesare".
Sindicaliștii mai acuză ANP că "transmite indicaţii specialiştilor în evidenţă executării pedepselor să ignore adeverinţele referitoare la perioada petrecută în condiţii improprii în aresturile poliţiei. Aceasta fiind de asemenea o situaţie de natură a înmulţi plângerile deţinuţilor, care vor trebui gestionate de către personalul din penitenciare şi de către instanţele de judecată" (VEZI DETALII).
Numai în prima zi de aplicare a legii au fost eliberați, la nivel național, 529 de deţinuţi, sute dintre ei pentru infracțiuni grave precum tâlhărie, viol sau chiar omor.
Între timp, au apărut și cazuri de deținuți care au fost eliberați deși nu ar fi trebuit să beneficieze de prevederile acestei legi, pentru că nu au executat pedepsele în condiții necorespunzătoare. Este cazul unor condamnați încarcerați în Giurgiu, care executau pedepse de 5 până la 10 ani, pentru viol, tâlhărie, respectiv trafic de persoane.