Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a transmis pentru a treia oară la Cotroceni propunerile sale în vederea ocupării unor funcții de conducere la Parchetul General, DIICOT și DNA. Printre acestea se află și propunerea ca Adina Florea să fie numită procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, refuzată deja, ca de altfel și celelalte patru, de două ori de președintele Klaus Iohannis.

Ministerul Justiției a anunțat, într-un comunicat de presă, că "în data de 10 ianuarie 2019, ministrul justiției, domnul prof.univ.dr. Tudorel TOADER, a transmis Președintelui României, domnului Klaus Werner IOHANNIS, documentația primită, în data 09 ianuarie 2019, de la Consiliul Superior al Magistraturii (comunicată acestuia de către Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securității), documentație ce are ca obiect rezultatul verificărilor îndeplinirii condiției prevăzute de art. 48 alin.(10) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (respectiv ca persoana propusă să nu fi făcut parte din serviciile de informații înainte de anul 1990 sau să fi colaborat cu acestea) de către persoanele propuse de ministrul justiției pentru numirea în diferitele funcții de conducere, din cadrul Ministerului Public, solicitând să își reconsidere refuzul".

Același anunț a făcut și de ministrul Tudorel Toader, pe pagina sa de Facebook, dar într-o notă mai acidă, mesajul fiind îndreptat împotriva șefului statului, Klaus Iohannis:

"Din categoria «Să citim până/poate înțelegem!»

Președintele României a respins cele 5 propuneri de numire în diferitele funcții de conducere, din cadrul Ministerului public, pe motive de nelegalitate, constând în lipsa adeverinței de la CNSAS, din care să rezulte lipsa «calității» de colaborator.

Pe 27 decembrie 2018, am revenit către președintele României, solicitând reevaluarea propunerilor formulate, motivând faptul că nu poate fi vorba despre o nelegalitate.

La rândul său, președintele a revenit, reiterând așa-zisa nelegalitate referitoare doar la Adina Florea, constând în aceea că «...în continuare, documentația transmisă nu conține dovada care să ateste îndeplinirea condiției prevăzute de art. 48 alin 10) din Legea nr. 303/2004, respectiv aceea ca persoana propusă să nu fi făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 și nici să nu fi colaborat cu acestea».

Pe data 28 decembrie 2018, CNSAS a transmis către secția de procurori din CSM, adeverințele din care rezultă îndeplinirea cerinței legale de către fiecare dintre cele 5 candidate. Respectivele adeverințe au fost transmise către MJ tocmai pe data de 09 ianuarie 2019.

Astăzi, 10 ianuarie 2019, în urmă cu câteva minute, am transmis către președinte respectivele adeverințe din care rezultă îndeplinirea cerințelor legale privind propunerile formulate, solicitând să își reconsidere refuzul bazat pe motive inexistente".

Propunerile transmise către Palatul Cotroceni, pentru a treia oară, sunt:

Elena Giorgiana Hosu - procuror şef adjunct DIICOT;

Antonia-Eleonora Constantin - procuror şef al Secţiei Judiciare din cadrul PÎCCJ;

Iuliana Nedelcu - procuror şef adjunct al Secţiei Judiciare din cadrul PÎCCJ;

Florena-Esther Sterschi - procuror şef al Secţiei de resurse umane şi documentare din cadrul PÎCCJ;

Adina Florea - procuror şef al DNA.

Joomla SEF URLs by Artio