Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că a semnat documentele necesare eliberării Elenei Udrea şi Alinei Bica, aflat în detenţie în Costa Rica.

"Aşa spune legea. (...) Pentru că tribunalul de executare din Capitală a stabilit, prin decizie, prin încheiere, că nu mai avem motive, cel puţin pe moment, că se suspendă, cum a spus Înalta Curte, executarea. (...) Eu, ca ministru, ce puteam să fac? Să nu semnez documentele prin care pun în aplicare hotărârea Instanţei supreme şi a tribunalului de executare? Gândiţi-vă ce mi-ar fi zis mie românii, în general, că Înalta Curte spune că se suspendă (...), tribunalul de executare zice că se suspendă şi ministrul Justiţiei «ba nu se suspendă, mai stai acolo». Ăla era un abuz pe faţă", a declarat Toader duminică, la un post central de televiziune, scrie Agerpres.

Ministrul Justiției a confirmat că a semnat documentele în cursul zilei de sâmbătă.

Tudorel Toader anunţase, vineri, că a primit doar dispozitivele hotărârilor de suspendare a executării pedepselor pentru Elena Udrea şi Alina Bica, urmând să primească documentaţia completă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi suspendarea executării pedepsei în cazul fostei şefe a DIICOT Alina Bica, în dosarul în care a fost judecată pentru favorizarea făptuitorului şi condamnată la patru ani de închisoare. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul Elenei Udrea, condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul "Gala Bute".

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că fostul ministru al Dezvoltării va fi eliberat probabil luni din arestul din Costa Rica, având în vedere că Tudorel Toader a semnat sâmbătă toate actele necesare.

Joomla SEF URLs by Artio