Un anunț distribuit duminică în mediul on-line îi informează pe liceeni că simularea de luni, 18 martie, nu va mai avea loc. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, atrage atenția că mesajul este fals, iar testările de săptămâna viitoare, pentru clasele a XI-a și a XII-a, se vor derula conform calendarului anunțat de MEN.

Pe forumurile dedicate elevilor şi profesorilor circulă, de câteva ore, un așa-zis document emis de Ministerul Educației, potrivit căruia, din cauza unei defecţiuni, simularea de luni este amânată cu o zi, iar în toate școlile orele de curs se vor desfășura conform orarului obișnuit.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a reacţionat imediat şi a spus că este un fals ordinar. Ministrul educaţiei a declarat că acel comunicat nu a fost dat de Ministerul Educaţiei, iar luni liceeni vor susţine proba la română în cadrul simulării Bacalaureatului 2019, potrivit România TV.

Simularea examenului este programată pentru perioada 18 - 21 martie, la testări fiind așteptați să participe peste 300.000 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a.

Foto: romaniatv.net

Joomla SEF URLs by Artio