accident

  • 15 persoane au fost rănite, dintre care două grav, într-o coliziune petrecută sâmbătă pe DN 1, în oraşul prahovean Comarnic. În accident au fost implicate un microbuz şi un autoturism.

  • UPDATE 9:15 Șoferul autoturismului acuza dureri și a fost transportat la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale.

    UPDATE 9:03 Autoturismul care se îndrepta pe sensul de mers Ploiesti - Valeni, la km 99+700, ar fi încercat să evite un ansamblu format din auto+platformă, care ieșea dintr-o curte cu spatele. Autoturismul a acroșat platforma, după care s-a răsturnat în șanț. Trei persoane sunt asistate medical la fața locului,

    Luni 8:30. Două mașini au fost implicate într-un eveniment rutier pe DN1A, în comuna prahoveană Măgurele. În urma tamponării, unul dintre autoturisme s-a răsturnat. Nu se cunoaște starea ocupanților. 

  • Cinci persoane au8 ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti după un accident produs sâmbătă dimineaţă pe DN1, la Posada.

  • Trei vehicule, în care se aflau în total cinci persoane, au fost implicate într-o coliziune pe Drumul Naţional 1A, în oraşul prahovean Boldeşti-Scăeni,sâmbătă în jurul orei 11.30. La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

  • Un accident rutier în care a fost implicat un microbuz de transport persoane, care din fericire era gol, și un autoturism s-a produs luni dimineață în jurul orei 06.00 pe DN 1, în zona Liliești - Băicoi.

    Potrivit IJP Prahova, accidentul s-a produs pe fondul uneia dintr principalele cauze de producere a accidentelor grave, neacordarea de prioritate. Șoferul unui autoturism nu a acordat prioritate autovehiculului de transport persoane și la lovit în plin, potrivit primelor cercetări.

    La fața locului ISU Prahova a intervenit un echipaj pentru descarcerarea victimelor și două ambulanțe SMURD.

    În total trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar o femeie care a suferit un traumatism toracic a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

    Traficul rutier a fost restricționat pe o bandă, până finalizarea cercetării la fața locului.

    În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
    foto ilustrativ

  • Trei autoturisme au fost implicate, luni dimineață, într-un accident petrecut în intersecția dintre strada Maramureș și Bd. Independenței (zona LMV).

  • Impact frontal, între două auto autoturisme, sâmbătă dimineață, pe DN 1A. Evenimentul s-a produs pe raza localității Stăncești, com. Târgșorul Vechi, a anunțat IJP Prahova.

    Potrivit polițiștilor, o mașină condusă de un bărbat de 65 de ani, Târgșorul Vechi, care circula dinspre Ploiești, s-a izbit frontal cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 64 de ani.

    ISU Prahova a anunțat că bărbatul din prima mașină a fost găsit încarcerat, fiind declarat decedat.

    Pentru cea de-a doua victimă a fost chemat un elicopter SMURD, victima prezentând un traumatism cranio-cerebral.

    Traficul în zonă a fost blocat complet.

    Polițiștii desfășoară cercetarea la fața locului urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

    Foto: ISU Prahova

  • Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață în Câmpina, pe strada Grivița, în jurul orei 08.00.

    O șoferiță în vârstă de 32 de ani a acroșat un bărbat în vârstă de 58 de ani care se angajase în traversarea neregulamentară a străzii.

    În urma impactului, victima a rămas inconștientă și a fost transportată la Spital cu un traumatism cranio cerebral grav.

    Șoferița are 32 de ani și este din Florești, iar bărbatul rănit grav are 58 de ani și este din Breaza.

    Trebuie precizat că accidentul s-a produs în apropierea unei treceri de pietoni. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, însă încadrarea faptei poate fi schimbată în funcție de evoluția stării de sănătate a victimei.

    În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că femeia nu a consumat băuturi alcoolice. Traficul în zonă până la finalizarea cercetărilor preliminare s-a desfășurat alternativ.

    foto ilustrativ

  • Trafic blocat pentru o jumătate de oră pe Drumul Naţional 1, în judeţul Cluj, în zona localităţii Bologa. Un TIR şi un microbuz s-au ciocnit, iar în accident a fost implicat şi un autoturism.

  • Un accident deosebit de grav a avut loc în jurul orei 11.15, pe DN 72, în intersecția cu drumul către Bărătșanca.

  • Un tânăr aflat la volanul unei dubițe aparținând unei firme de curierat a provocat, duminică seară, un accident ce se putea transforma într-o tragedie. Martorilor le-a atras atenția comportamentul suspect al individului, care abia dacă se putea ține pe picioare deși etilotestul a arătat că acesta nu consumase alcool.

    Poliția a anunțat, duminică seară, că o dubiță a avariat două autoturisme, după care s-a oprit în sensul giratoriu de lângă magazinul Lidl din cartierul ploieștean Mihai Bravu.

    Șoferul care ar fi vinovat de producerea evenimentului a fost testat la fața locului, rezultând că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Pe internet au apărut imagini din acel moment, însă comportamentul tânărului este unul cel puțin bizar. Prin urmare, dacă s-a dovedit că alcool nu consumase, a apărut suspiciunea că individul s-ar fi aflat sub influența unor substanțe interzise.

    Poliția a demarat o anchetă în acest caz și așteaptă rezultatele analizelor.

    Imaginile suriprinse la locul accidentului pot fi văzute AICI.

    Foto: Facebook/ Orașul Ploiești

    Video: Facebook/ Info Trafic 24

  • Constanța. Două femei şi un copil de trei ani au murit, miercuri seara, în urma impactului dintre trei maşini, în localitatea Ovidiu. Şoferul vinovat, care ar fi încercat să fugă de la locul accidentului, a fost reţinut de poliţişti, informează corespondentul mediafax.ro

     

  • Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs pe centura de vest a municipiului Ploiești, în aproprierea benzinăriei Lukoil. Se pare că tamponarea a avut loc din vina unui conducător auto care nu a păstrat distanța de siguranță, pe fondul unei vizibilități scăzute din cauza ceții. Poliția anunță că nu sunt blocaje de trafic. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Foto cu caracter ilustrativ 

  • O persoană a fost rănită joi după-amiază, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme.

  • Trei ambulanțe s-au deplasat marți seara pe DN1 B, în comuna Bucov, unde a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un autocamion. Din primele informații de la fața locului, trei adulți și un copil au suferit leziuni minore. Traficul se desfășoară dirijat pe o singură bandă pe sens.

     

  • Un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice a ajuns cu mașina, duminică seară, pe sensul giratoriu din cartierul Albert.

  • O femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost rănită şi a necesitat îngrijiri medicale şi transport de urgenţă la spital, după ce a fost implicată într-un accident rutier mai rar întâlnit. Potrivit informaţiilor transmise de Poliţia Prahova, aceasta a fost rănită în urma unei coliziuni dintre un autoturism şi un excavator.

    Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 14.20, pe strada Buda, situată în zona de nord-vest a municipiului, la ieşirea din Ploieşti spre Centura de Vest, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. Femeia rănită a fost transportată de urgenţă la spital.

    Din primele informaţii, se pare că persoana care manevra excavatorul ar fi făcut o manevră fără să se asigure, lovind autoturismul care circula regulamentar.

  • Un bărbat a fost rănit, joi, într-un accident petrecut într-o intersecție din estul municipiului.

  • Două persoane au fost rănite, sâmbătă dimineață, într-un accident petrecut pe strada Andrei Mureșanu, din Ploiești.

  • O maşină şi un TIR au intrat în coliziune, luni după-amiază, pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din oraşul Sinaia spre Buşteni. În urma impactului, un copil în vârstă de 4 ani, care se afla în autoturism, a fost rănit, necesitând transport urgent la spital, iar traficul rutier a fost blocat circa două ore.

Page 1 of 5