adrian dobre

  • După ce aleşii PSD şi ALDE au ales să se abţină la vot, în şedinţa de luni a Consiliului Local Ploieşti, la două proiecte importante, care vizau un credit pentru investiţii şi un teren pentru viitorul spital promis de primar, viceprimarul George Pană, preşedintele organizaţiei municipale a ALDE, a explicat pe reţelele de socializare motivele acestei decizii, afirmând că, în cazul proiectului pentrus pital, blocajul îi aparţine lui Adrian Dobre. Vicele aminteşte că aleşii din coaliţia majoritară au aprobat în trecut un proiect similar şi spune că primarul Ploieştiului a negociat "foarte prost" condiţiile pentru preluarea de la Ministerul Apărării a terenului de la fosta unitate militară de pe strada Torcători, necesar pentru spital.

  • Cristian Ganea, viceprimarul Ploieştiului şi preşedintele organizaţiei municipale a PSD, a detaliat în urmă cu câteva ore motivele pentru care el şi colegii săi au votat proiectul de majorare a tarifului pentru gigacalorie, argumentând că, în lipsa unui vot, ar fi existat riscul să fie sistată furnizarea de apă caldă şi agent termic. Viceprimarul n-a ratat ocazia pentru a-l critica pe primarul Adrian Dobre, care, după scandalul de joi din Consiliul Local Ploieşti, a fost ţinta unor acuze venite din partea mai multor lideri locali ai PSD şi ALDE.

  • Primăria Ploieşti a depus cererea de finanţare de la Uniunea Europeană pentru realizarea unui terminal multimodal pe strada Găgeni, în nordul municipiului, lângă gardul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Primarul Adrian Dobre a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că proiectul are o valoare estimată la aproape 10 milioane de euro şi propune, pe lângă aşa-zisa autogară, şi spaţii pentru park & ride, parcări de biciclete, la pachet cu un sistem inteligent de tarifare pentru vehiculele TCE şi modernizarea unor staţii de transport în comun.

  • Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a anunțat, vineri, că intenționează să candideze pentru un mandat de parlamentar, inclusiv în urma discuțiilor avute la nivel de partid. Acesta renunță, astfel, oficial, la o eventuală nouă candidatură pentru Primăria Ploiești, în cadrul alegerilor locale din acest an.

  • În contextul crizei salubrității din Ploiești, primarul Adrian Dobre, luat la rost pentru halul în care a ajuns orașul, a avut o ieșire nervoasă la adresa directrului RASP, Raul Petrescu. Schimbul de replici a avur loc în plină stradă.

Joomla SEF URLs by Artio