autorizatie de construire

  • Arhitectul șef al Ploieștiului, Cristina Herția, este acuzat de o ilegalitate flagrantă. Într-o nouă investigație publicată de Observatorul Prahovean, jurnaliștii dezvăluie cum a fost emisă, recent, o autorizație de construire pe un teren care nu aparține beneficiarului, ci Primăriei Ploiești.

  • Sistate în urmă cu mai bine de cinci ani, lucrările de construire a unei noi staţii de epurare în Ploieşti, în vecinătatea celei actuale, ar putea fi reluate. Autorităţile au anunţat că firma executantă a solicitat eliberarea autorizaţiei de construire, după ce vechea autorizaţie expirase demult. O altă veste bună este că municipalitatea ar putea scăpa şi de penalităţile pe care le plăteşte periodic, uneori de peste 100.000 de lei pe lună, pentru că vechea staţie, aflată încă în uz, nu respectă standardele de mediu. Sunt însă şi veşti proaste: primarul Dobre spune că se aşteaptă că aceeaşi firmă să solicite şi o majorare a contractului, având în vedere cât timp s-a scurs de la semnare şi cât de mult s-au modificat costurile în această perioadă.