bogdan toader

  • Serviciul Județean de Ambulanță Prahova intră în noul an cu un parc auto care s-a înnoit recent cu 13 autospeciale noi, dar și cu așteptări mari de la perioada următoare, care ar trebui să aducă, la Ploiești, și alte dotări.

  • Continuă atacurile politice pe tema majorării tarifului la termoficare din Ploieşti. Într-o conferinţă organizată astăzi, primarul Adrian Dobre i-a criticat dur pe reprezentanţii PSD, în special pe preşedintele organizaţiei Prahova şi al Consiliului Judeţean, Bogdan Toader, acuzat că nu s-a ocupat de menţinerea în stare optimă a centralei termice de la Brazi şi reţelei primare de distribuţie, pe care CJ Prahova le are în proprietate. Primaurl a făcut o paralelă cu industria auto, spunând că în 2004, la semnarea contractului, toată lumea spunea că sistemul de termoficare din Ploieşti este cel mai performant din ţară, comparat cu un Mercedes, iar acum a ajuns la stadiul de... Trabant.

  • PSD Prahova urmează să îşi aleagă, în această săptămână, noua structură de conducere, la expirarea mandatelor anterioare. Acelaşi lucru se întâmplă, zilele acestea, şi în organizaţiile Ploieşti şi Câmpina. Liderii social-democraţi anunţă unele schimbări în birourile politice şi se arată încrezătoare că vor obţine rezultate bune la alegerile locale.

  • Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, candidat din partea PSD pentru un mandat de deputat în Bucureşti, a participat astăzi la o confrinţă de presă la sediul PSD Ploieşti, alături de mai mulţi candidaţi ai organizaţiei judeţene, vorbind despre prevederile din programul de guvernare privind sistemul sanitar, dar şi despre pandemia de coronavirus şi măsurile luate de Guvern. Medicul a făcut un apel la redeschiderea şcolilor şi pieţelor, dar şi la prezenţa românilor la urne la alegerile din 6 decembrie, argumentând că n-ar trebui să avem motive de îngrijorare câtă vreme se vor respecta măsurile de protecţie.

  • Reprezentanţii PSD Prahova au depus, miercuri după-amiază, într-un cadru discret, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare. Pe poziţiile fruntaşe apar preşedintele organizaţiei judeţene, Bogdan Toader, fostul judecător CCR Simona-Maya Teodoroiu şi deputatul Graţiela Gavrilescu, până acum la PPU(SL), ceea ce a scos în afara poziţiilor considerate eligibile mai mulţi actuali parlamentari de Prahova. De altfel, actualii deputaţi Andreea Cosma şi Răzvan Ursu şi senatorul Emanoil Savin nici nu mai apar pe noile liste.

  • Conducerea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Managementul Deşeurilor Prahova a anunţat, marţi, începerea demersurilor pentru rezilierea contractului cu Rosal, operatorul care ridică deşeurilor din 36 de localităţi din judeţ, inclusiv Ploieşti. În ciuda reclamaţiilor privind calitatea serviciilor, decizia de reziliere a fost luată după ce operatorul a înregistrat întârzieri la plata redevenţei pentru bunurile pe care le-a primit în gestiune. Autorităţile prahovene explică acum că Rosal va rămâne în continuare în aceste localităţi, timp de 60-90 de zile, până la găsirea unei noi firme de salubritate.

  • La Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a fost pus în funcţiune un nou aparat RMN, care va fi folosit în primă fază doar pentru pacienţii internaţi, urmând ca de anul viitor, după semnarea noului contract dintre unitatea medicală şi CAS, să fie disponibil pentru analize detaliate şi pentru aşa-zişii pacienţi externi, veniţi cu trimiteri. Aparatul a fost achiziţionat de Consiliul Judeţean Prahova, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri externe.

    "Administrația județeană acordă o atenție deosebită serviciilor și dotărilor spitalicești, astfel că, anul acesta, au fost instalate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, echipamente de  imagistică prin rezonanţă  magnetică (RMN) şi sisteme de arhivare a imaginilor medicale. (...) Investiţia  face  parte din  Programul de Guvernare şi se derulează în cadrul Proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar - Îmbunătăţirea Calităţii şi Eficienţei Sistemului Sanitar – proiect finanţat prin Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD)", au anunţat reprezentanţii CJ Prahova, într-un comunicat de presă.

    "În cadrul vizitei de lucru la SJU Ploiești, președintele Bogdan Toader a vizitat secția Chirurgie 1, unde recent au fost finalizate lucrările de modernizare. Consiliului Judeţean Prahova a demarat încă  de la sfârșitul anului 2017 lucrări ample de modernizare și reabilitare la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.Acestea au început cu modernizarea  secției Cardiologie, iar ulterior, programul de îmbunătăţire a infrastructurii spitaliceşti a  continuat cu  secţiile Interne, Ortopedie, Neurologie și Chirurgie vasculară. Astăzi, au fost finalizate lucrările la secția Chirurgie 1 și conform calendarului stabilit, săptămâna viitoare va începe și modernizarea secției Chirurgie plastică. Obiectivul de investiţie  face parte din proiectul «Modernizare corp clădire A + B din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti», incluzând lucrări de arhitectură, instalaţii electrice, instalaţii de fluide medicale, lucrări de curenţi slabi (detecţie incendiu, comunicare voce/date, control acces), lucrări de înlocuire a coloanelor de apă cu uzură ridicată, precum și lucrări de înlocuire a tâmplăriei și a obiectelor sanitare. Secţia  chirurgie 1 are alocate 80 de paturi standard, fiecare salon fiind prevăzut cu grup sanitar propriu. Preşedintele Bogdan Toader s-a arătat mulţumit de calitatea lucrărilor de modernizare  efectuate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, precum și de dotarea acestuia cu aparate de imagistică prin rezonanţă magnetică - RMN.Toate acestea vor contribui la creşterea calităţii serviciilor medicale, oferind prahovenilor condiţii spitaliceşti optime", se mai arată în mesajul transmis de Consiliul Judeţean.  

     

  • Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a anunţat vineri finalizarea licitaţiei pentru turnarea de covoare asfaltice. În acest an, în programul de asfaltări intră tronsoane de drumuri judeţene totalizând 97 de kilometri în lungime, iar valoarea totală a lucrărilor se apropie de 25 de milioane de lei. Fondurile sunt asigurate din bugetul judeţean, iar durata de execuţie este de trei luni.

  • Un nou sens giratoriu apare, în Prahova, pe DN1B, pe un tronson al şoselei pe care mulţi experţi o consideră cea mai periculoasă din România. Primăria comunei Albeşti-Paleologu a început lucrările în această săptămână. Conducerea Consiliului Judeţean Prahova anunţă că va sprijini financiar acest proiect.

  • Comisia municipală pentru avizarea întrunirilor publice a respins, vineri, solicitarea de difuzare a meciului de fotbal dintre Petrolul Ploieşti şi Rapid Bucureşti pe un ecran care ar fi urmat să fie amplasat în vecinătatea Palatului Culturii, în centrul municipiului. Autorităţile au considerat că riscurile erau foarte mari, mai ales că Prahova traversează o perioadă de creştere a infectărilor cu COVID-19, în timp ce organizatorii şi suporterii critică decizia, invocând că în alte localităţi s-au putut organiza astfel de evenimente.

  • Comandamentul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, reunit la solicitarea Prefecturii Prahova, a aprobat astăzi planul de intervenţie pentru sezonul rece 2018-2019. Prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Bogdan Toader, au organizat ulterior şi o conferinţă de presă, în care au discutat despre stadiul pregătirilor, contractele de deszăpezire, stocurile de materiale antiderapante şi obligaţiile care le revin instituţiilor publice.

  • Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova şi al organizaţiei judeţene a PSD, Bogdan Toader, propune acordarea de facilităţi fiscale pentru firmele din sectorul HoReCa, arătând că aceste societăţi au fost puternic lovite în timpul pandemiei şi că, fără sprijin, supravieţuirea multor dintre ele este în pericol.

  • După scandalul din şedinţa de joi a Consiliului Local Ploieşti, în care a fost aprobat noul tarif pentru gigacalorie, preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Prahova, Bogdan Toader, îl critică pe primarul Adrian Dobre, spunând că acesta a avut în timpul dezbaterilor ieşiri "complet necontrolate" şi că edilul încearcă să arunce vina pe guvernanţi sau pe consilierii din coaliţia majoritară în încercarea de a se justifica pentru "inactivitatea" sa.

  • Parlamentarii PSD Prahova anunţă că nu vor participa la votul pentru viitorul Guvern, dând de înţeles că mai mulţi colegi din ţară vor face acelaşi lucru şi anunţând oficial că susţinătorii moţiunii de cenzură prin care a fost demis cabinetul Dăncilă trebuie să-şi asigure şi cvorumul în Parlament. Anunţul vine după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a propus pe Ludovic Orban, preşedintele PNL, pentru funcţia de premier.

  • Bogdan Toader, președintele CJ Prahova și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru managementul deșeurilor Prahova” a anunțat, marți, că a demarat procedura de reziliere a contractului de salubrizare cu SC Rosal Grup SA, pentru zonele 2- Boldești Scăeni și 6 – Valea Doftanei.

  • Președintele CJ Prahova, Bogdan Toader a reacționat după ședința extraordinară a Consiliului Local de sâmbătă dimineață, dar și la noile atacuri lansate de primarul municipiului, Adrian Dobre (VEZI DETALII), în contextul în care aleșii locali au adoptat, ieri, trecerea CET Brazi în domeniul public al Ploieștiului (VEZI DETALII).

  • Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, candidat al Alianței pentru Prahova la conducerea administrației județene, l-a provocat public la dezbatere pe candidatul PNL la aceeași funcție.

  • Alegerile derulate, joi seară, la PSD Prahova l-au reconfirmat pe Bogdan Toader în funcție de președinte al organizației.

  • Alianţa pentru Prahova, compusă din PSD, PPU(SL) şi Pro România a depus luni la Biroul Electoral semnăturile de susţinere şi dosarele de candidatură pentru Consiliul Judeţean. Candidatul alianţei pentru preşedinţia CJ, Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova, a declarat că priveşte cu optimism spre alegerile locale din 27 septembrie: "Faptul că ne-am unit este un gest de normalitate, pentru că, până la urmă, noi reprezentăm stânga şi noi ne dorim binele cetăţenilor", a punctat liderul social-democrat, cu puţin timp înainte de deschiderea oficială a campaniei electorale.

  • Consiliul Judetean Prahova a demarat o campanie menită să informeze prahovenii în legătură cu schimbările survenite în urma legii salarizării, anunță președintele CJ Prahova, Bogdan Toader, pe contul personal de Facebook. Mesajul integral promovat de Toader: