buget 2020

  • Directorul Regiei Autonome de Servicii Publice, Raul Petrescu, avertizează că vor exista noi crize privind curăţenia şi dezinsecţia în Ploieşti dacă bugetul pe 2020 va fi aprobat în forma propusă de conducerea Primăriei sau dacă nu vor fi făcute rectificări pe parcursul anului. El reclamă că este cel mai mic buget de salubritate pe care l-a avut municipiul în ultimii ani.

  • Consiliul Local Ploieşti a aprobat, în şedinţa de joi, o perioadă de graţie de şase luni în privinţa creditului luat de municipalitate de la BCR. Decizia, care vine în continuarea unor demersuri mai ample pentru amânarea ratelor, va duce până la final la o creştere cu aproximativ 32.000 de euro a sumelor totale de returnat, dar va oferi un "balon de oxigen" pe termen scurt, au arătat susţinătorii ei, care au argumentat că Primăria are o problemă severă cu asigurarea lichidităţilor în acest moment, are deja plăţi întârziate şi a încasat de la începutul anului, din cauza pandemiei, cu vreo 20 de milioane de lei mai puţin decât se anticipase iniţial.

  • Bugetul de stat pe 2020 va fi în continuare unul pe minus, construit pe un deficit prognozat la peste 40 de miliarde de lei, potrivit unui prim proiect pregătit de Guvern, care prevede o scădere a alocării pentru Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii comparativ cu 2019, dar creşteri la Apărare şi Transporturi.

  • Primăria Ploieşti organizează o dezbatere publică, săptămâna viitoare, cu privire la proiectul de buget local pe 2020. Într-un anunţ public de câteva cuvinte transmis astăzi, autorităţile le cer ploieştenilor care au sugestii să vină cu ele personal, datate şi semnate, la sediul Primăriei.

  • Primăria Ploieşti a organizat marţi seară o consultare publică pentru prezentarea proiectului de buget pe 2020. În absenţa primarului, care nu s-a întors la timp de la Bucureşti, administratorul public al municipiului, Teodora Marin, a făcut o prezentare mai degrabă mecanică, lecturând cifrele din proiecţia pe acest an şi din execuţia pe 2019, fără să vorbească prea mult despre viziunea municipalităţii sau despre vreo strategie pentru creşterea veniturilor pe termen mediu şi lung. Nici prea mulţi ploieşteni n-au ajuns la dezbatere, semn că probabil invitaţia Primăriei n-a ajuns la lume sau - de ce nu? - că activul de partid n-a fost mobilizat la timp. Nici puţinii politicieni prezenţi n-au avut mai mult chef de vorbă, reprezentanţii PSD grădindu-se să încheie cât mai rapid discuţiile, ca să poată reproşa mai repede absenţa lui Adrian Dobre.

  • Proiectul bugetului local al Municipiului Iaşi a fost dezbătut, pentru al cincilea an consecutiv, în şedinţe publice la care ieşenii au avut ocazia de a-şi expune problemele, sugestiile şi proiectele, transmite agerpres.ro Cele şase întâlniripe care primarul Mihai Chirica, împreună cu reprezentanţii direcţiilor şi societăţilor comerciale municipale, le-au avut cu cetăţenii s-au desfăşurat în perioada 6 - 12 februarie. La Ploiești, a fost organizată o singură dezbatere în care, cetățenii din sală au fost depășiți, numeric, de angajații din primărie, iar primarul a lipsit, motivând că este blocat în trafic. FOTO: Dezbatere buget Ploiești

  • Parlamentarul Cătălina Bozianu, preşedintele PMP Prahova, le-a solicitat tuturor primarilor din judeţ sugestii pentru bugetul de stat pe anul viitor, argumentând că politicienii trebuie să lase "partizanatul politic" şi să îşi unească forţele pentru "a realiza, împreună, proiectele menite să dezvolte judeţul".

  • Conducerea Primăriei Ploieşti promite, pentru noul an, lucrări la noul laborator de radioteraăie oncologică, la pasajele pietonale subterane din Bariera Bucureşti, la un nou bazin olimpic de înot şi la sălile şi terenurile de sport de la şcoli şi licee. Coincidenţă sau nu, 2020, an electoral, ar mai putea să aducă şi repartizarea a peste 100 de loturi de case pentru familiile tinere, revoluţionari şi veterani de război.

  • Consiliul Judeţean Prahova a aprobat, în această săptămână, bugetul instituţiei pe 2020 şi alocarea unei sume de peste 27 de milioane de lei pentru dezvoltarea localităţilor. Printre beneficiari se numără şi Primăria Ploieşti, pentru proiectul de construire a unui centru de radioterapie oncologică.

  • Consiliul Local Ploieşti a aprobat, în această săptămână, bugetul pe 2020, care estimează cheltuieli totale de aproape 635,7 milioane de lei, echivalentul a peste 133 de milioane de euro. După mai mulţi ani de criză, 2020 aduce o creştere consistentă, pusă pe seama intrării unor finanţări de la Uniunea Europeană. În schimb, în privinaţa veniturilor curente, lucrurile nu se schimbă prea mult faţă de 2019.

  • Primăria Ploieşti a publicat proiectul de buget local pe 2020, care estimează venituri şi cheltuieli cu 200 de milioane de lei mai mari faţă de anul trecut, diferenţă generată aproape în totalitate de proiectele europene pe care autorităţile doresc să le înceapă acum.

  • După un 2019 dezastruos pentru bugetul local, "încărcat" prin mutarea integrală a prestaţiilor sociale de la Guvern şi prin creşterea cheltuielilor salariale decisă de consilierii locali, Primăria Ploieşti speră la un 2020 mai bun. Primarul Adrian Dobre a declarat, astăzi, că a primit promisiuni de la reprezentanţii cabinetului Orban că în acest an vor creşte cotele alocate autorităţilor locale, dar şi că Guvernul îşi va asuma o parte din cheltuielile care anul trecut fuseseră lăsate în totalitate în sarcina primăriilor.

  • Deputatul PNL de Prahova Răzvan Prişcă a susţinut vineri o conferinţă în care a vorbit despre principiile actualei guvernări, la aproximativ o lună şi jumătate de la instalarea Executivului, anunţând că rectificarea bugetară va aduce bani până la finalul anului pentru cele două treimi dintre primăriile din ţară care riscau falimentul, că statul îşi va plăti toate debitele, din decontări până acum întârziate, pe un grafic transparent şi cronologic, că se ia în discuţie eliminarea unor prevederi din Ordonanţa 114/2018 şi că pensiile şi salariilor nu vor scădea.

Joomla SEF URLs by Artio