colectare selectiva

  • De la 1 iulie, românii sunt obligați să colecteze selectiv deșeurile, pe patru fracții, în timp ce firmele de salubritate şi primăriile trebuie să asigure condiţii optime pentru acest lucru. Amenzile ajung până la 2.000 de lei pentru persoanele fizice și până la 40.000 de lei pentru persoanele juridice.

  • Ministerul Mediului implementează, de la 1 ianuarie 2019, o nouă politică legată de colectarea selectivă a deșeurilor, țara noastră făcând, astfel, pași importanți în alinierea la politicile de protecția mediului implementate deja la nivelul statelor avansate din cadrul Uniunii Europene.
    Alături de promovarea unei strategii naționale inițiată de Ministerul Mediului prin care populația este încurajată să colecteze selectiv, gestiunea deșeurilor rezultate din ambalaje a devenit obligatorie și pentru agenții economici sau autoritățile publice prin prestatorii de servicii publice.

     

  • Tomberoanele de gunoi din Suceava sunt păzite de 50 de polițiști locali și angajați ai Primăriei. S-a luat această măsură astfel încât localnicii să nu mai ducă la ghenă gunoiul neselectat. Conducerea Primăriei spune și că va aplica amenzi celor care nu colectează selectiv.

  • Consiliul Judeţean Prahova urmează să investească anul viitor 1,5 milioane de lei, bani primiţi ca redevenţă din partea Rosal, în platformele de deşeuri din Ploieşti. Autorităţile vor să amplaseze 100 de seturi pentru colectarea selectivă a deşeurilor, însă intervenţia, raportată la marile probleme din acest sistem, pare una relativ redusă şi neînsemnată, mai ales că tot CJ recunoaşte că ţinta impusă de Uniunea Europeană e ca, până la finalul lui 2020, 50% din masa totală de deşeuri municipale să fie colectată selectivă şi reciclată.

  • Aproape 20 de acțiuni de amploare vor avea loc, începând din 13 octombrie, în mai multe localități din țară, pentru a marca, prima dată în România, Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice. Municipiul  Ploiești și orașul Sinaia sunt așezările din Prahova care s-au alăturat acestei campanii.

  • Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor" Prahova a aprobat în această săptămână, după o primă amânare, noile tarife de salubritate din cele 36 de localităţi incluse în sectorul 2-6, deservit de Rosal, printre care se numără şi municipiul Ploieşti. Conform deciziei ADI, oamenii vor plăti în plus pentru ridicarea deşeurilor dacă nu le vor arunca selectiv, însă principala problemă ridicată de foarte multă lume este că autorităţile nu prea asigură condiţiile pentru o colectare selectivă adecvată, ceea ce se traduce, vrând-nevrând, prin aplicarea penalităţii pentru un număr foarte mare de abonaţi.

  • Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a reclamat că operatorul de salubritate a început să aplice tariful de 13,22 lei de persoană pe lună, care include o penalitate pentru necolectarea selectivă a deşeurilor, deşi oamenii, indiferent cât de bine-intenţionaţi ar fi, nu au la dispoziţie o infrastructură adecvată pentru a colecta selectiv. Edilul a anunţat începerea demersurilor pentru ieşirea Ploieştiului din sectorul din judeţ deservit de Rosal în caza contractului cu ADI Deşeuri şi le recomandă ploieştenilor să conteste la Protecţia Consumatorilor facturile primite.

Joomla SEF URLs by Artio