dubcek

  • În noaptea de 20-21 august 1968 trupele sovietice cu asistența celor bulgare, maghiare și poloneze declanșau „Operațiunea Dunărea“ invadând Cehoslovacia pentru a o readuce la „matcă“ și a întrerupe reformele începute de liderul partidului comunist cehoslovac, Alexander Dubček. Trupele cehoslovace nu au ripostat pentru că în structura de comandă erau mulți ofițeri simpatizanți ai Moscovei care au sabotat orice tentativă de reacție. Astfel, parașutiști sovietici și agenți GRU în civil au ocupat principalele puncte vitale și aeroporturile înca din seara de 20 august, la ora 11.30. În cursul nopții aproximativ 250.000 de militari ai Pactului de la Varșovia și 2000 de tancuri au intrat în Cehoslovacia. În următoarele zile țara a fost ticsită cu aproape 500.000 de militari sovietici și 7.500 de tancuri și transportoare. Proteste destul de pașnice au izbucnit în rândul praghezilor, iar sovieticii au ripostat. 137 de civili cehi și-au pierdut viața în cursul acelor evenimente dramatice și 500 au fost răniți grav.

Joomla SEF URLs by Artio