fonduri europene

  • Primarul comunei Lipănești, Robert Nica, a anunțat o nouă achiziție făcută de administrația locală.

  • Fondurile europene reprezintă cheia dezvoltării fulminante din ultimii ani a municipiului Oradea. Din 2008 până acum, administrația locală a obținut 250 de milioane de euro pentru proiecte de refacere a centrului orașului, de modernizare a sistemul de termoficare și de construire a unor poduri. Iar edilii nu se opresc aici: au depus proiecte pentru încă 170 de milioane de euro pentru construirea de traversări subterane, zone pietonale și linii de tramvai. 80 de milioane de euro au fost deja aprobați de autoritățile europene.

  • Premierul Ludovic Orban a vorbit, duminică, despre modul în care pot fi sprijiniți cetățenii capabili de a face performanță și care pot ridica economia. El spune că programe de tipul Start-Up Nation ar trebui lansate pentru astfel de oameni, nu pentru „pomanageala gândită de PSD”.

  • Ministerul Dezvoltării a lansat zilele trecute o licitaţie pentru achiziţia de autobuze electrice noi, din fonduri europene, urmând ca 9 dintre acestea să ajungă la Primăria Ploieşti, care mai aşteaptă, pe aceeaşi formulă, şi 40 de tramvaie şi troleibuze, în baza unui parteneriat menit să ducă la modernizarea substanţială a parcului auto actual al operatorului de transport în comun.

  • Primăria Ploieşti a depus un amplu proiect european, care vizează reconfigurarea ieşirii din municipiu către Bucov şi, mai departe, către localităţile din zona Dealu Mare şi către Buzău. Proiectul prevede modernizarea străzii Ştrandului, inclusiv cu refacerea podului de la Obor, aflat într-un stadiu alarmant, şi refacerea sensului giratoriu de la Centura de Est, cunoscut de mulţi şoferi ca "giratoriul ruşinii".

  • Primăria Ploieşti a anunţat, miercuri, semnarea contractului de finanţare de la Uniunea Europeană pentru un proiect de eficientizare energetică a Şcolii Gimnaziale "George Coşbuc". Contractul de finanţare a fost semnat de primarul Adrian Dobre, în cadrul unei întâlniri oficiale pe care a avut-o la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, din Călărași.

  • Veste proastă pentru autorităţile ploieştene. Deşi Primăria are în derulare perteneriate prin care Ministerul Mediului se va ocupa de achiziţionarea de autobuze electrice, troleibuze şi tramvaie noi şi deşi aceste achiziţii se fac din fonduri europene, bugetul local trebuie să contribuie cu 38 de milioane de lei. Vestea, venită de peste o lună dar transpusă abia astăzi într-o hotărâre adoptată de forul legislativ local, dă peste cap bugetul şi aşa sărac pe 2019.

  • Conducerea Primăriei Ploieşti a semnat astăzi contractul de finanţare de la Uniunea Europeană pentru proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public pe traseul 102 de tramvai, de la Gara de Vest şi până pe strada Găgeni.

  • Ploieştiul ar putea să primească fonduri europene consistente pentru modernizarea învechitului sistem de termoficare, într-un scenariu optimist, avansat de autorităţile locale în contextul în care municipiile selectate iniţial pentru investiţii de acest gen nu au consumat banii puşi la dispoziţie. Primarul Dobre şi-a programat astăzi o întrevedere cu oficialii din Ministerul Fondurilor Europene, pe tema schimbării ghidului de finanţare.

  • gara de sud ploiestiAutorităţile ploieştene pregătesc un proiect european estimat la 140 de milioane de lei, echivalentul a aproape 30 de milioane de euro, care propune crearea unei noi legături rutiere între Gara de Sud şi Gara de Vest, reconfigurarea totală a zonelor din dreptul celor două gări şi introducerea, pe această nouă şosea, a unui nou traseu de troleibuz. Obiectivul mai prevede lărgirea străzii Depoului şi amenajarea mai multor parcări în vecinătatea celor două gări, precum şi reamenajarea staţiilor pentru mijloacele de transport public.

  • Autoritățile din Azuga și reprezentanții ADR Sud Muntenia au semnat, zilele trecute, contractul de finanțare pentru proiectul „Îmbunătățirea calității vieții populației în oraș Azuga, județ Prahova – lot 1”. Acesta asigură fonduri pentru modernizarea mai multor străzi din stațiunea prahoveană, dar și pentru construirea de locuințe social.

  • Un nou proiect atrage fonduri europene în județul Prahova. De această dată este vorba despre investiții cu finanțare nerambursabilă pentru eficientizarea activității administrației publice locale.

  • Primăria Ploieşti vrea fonduri europene pentru modernizarea cartierului Râfov, situat la periferie, în zona de sud-est a municipiului. Documentaţia la acest proiect de "regenerare urbană" a fost aprobată recent de autorităţi, iar valoarea totală a investiţiei este estimată la aproape 23 de milioane de lei.

  • Cheltuielile făcute începând din februarie pentru dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti cu aparatură medicală modernă şi materiale de protecţie, în lupta cu COVID-19, ar putea fi decontate de la Uniunea Europeană. Consiliul Judeţean Prahova, instituţia care are în subordine spitalul, a aprobat în această săptămână un proiect de hotărâre privind pregătirea cererii de finanţare.

  • Autorităţile ploieştene vor să modernizeze ieşirile rutiere din zona de est a municipiului, spre Berceni şi Bucov, intenţia fiind să obţină în actuala sesiune de finanţare de la Uniunea Europeană fonduri pentru realizarea studiilor, iar pe baza acestor studii să atragă fonduri europene pentru execuţia lucrărilor în următoarea sesiune, 2021-2027. Practic, portofoliul de proiecte vizează modernizarea străzii Ştrandului, cu tot cu podul de la Obor, modernizarea şoselei Mihai Bravu, cu podul Fero şi podul Petrotel, modernizarea străzilor Apelor şi Cornăţel, care le leagă pe cele două, şi continuarea unui inel rutier, prin realizarea unei străpungeri între Mihai Bravu şi Izvoare.

  • Primăria Ploieşti vrea să construiască, din fonduri europene, cinci grădiniţe noi. Pentru primele patru, proiectele urmează să fie depuse în următoarele zile, a anunţat astăzi primarul Adrian Dobre, care a precizat că municipalitatea va depune cereri de finanţare şi pentru modernizarea a două licee tehnologice.

  • Intro story: Se iau niște șmecheri deținători de putere și de relații. Se adaugă o axă de finanțare pentru apicultori de 40 de mii de euro neramburasabili pe cap de beneficiar. Se construiesc niște cutii goale de stupi, care sunt cărate după necessitate, să apară pe teren, la control. Se aprobă proiectele de către șmecherii de mai devreme, după care se virează banii europeni. Se împarte mălaiul cu așa-zișii apicultori. Mălaiul dispare, stupii nu există. Se autodenunță un tip în sediul DNA. Încep perchezițiile. Demarează un dosar penal pentru fraudă din fondurile europene. Se trimite în judecată. Cei cinstiți sunt puși, la grămadă, să returneze banii europeni, din cauza celor suspicionați de fraudă. Zero albine, zero stupi.

  • Pentru că s-au depus foarte puţine proiecte până la finalul lui 2018, când a fost termenul limită, specialiştii în domeniul fondurilor europene anunţă că se aşteaptă ca în scurt timp să fie deschisă din nou o sesiune de depunere a solicitărilor pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuit cu bani de la UE. În regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia au depus foarte puţine primării proiecte până acum, ceea ce le dă speranţe doritorilor că programul va fi reluat şi în acest an.

  • Deputatul de Prahova Roberta Anastase reclamă cu guvernarea Dăncilă a generat o pagubă de 80 de milioane de euro pentru România numai din proasta gestionare a fondurilor europene alocate pentru agricultură şi corecţiile plătite înapoi către UE. "România pierde 80 de milioane de euro. «Mulțumim PSD»!", a comentat parlamentarul PNL.

  • Parlamentarii din PNL au anunţat că vor solicita audierea ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în Comisia pentru Afaceri Externe, cu privire la riscul ca România să piardă o sumă de 800 de milioane de euro care fusese pusă la dispoziţia ţării noastre de Uniunea Europeană. Măsura vine după ce, la începutul acestei săptămâni, comisarul european Corina Creţu afirmase că sunt şanse de dezangajare a acestei sume, adică de pierdere a finanţării, în termeni mai simpli, care ar veni după ce în ultimii ani România a mai ratat şansa de a atrage alte două miliarde de euro în proiecte de infrastructură.

    Deputatul Roberta Anastase, vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă organizată la sediul PNL Prahova, că a discutat cu liderul de grup al PNL şi că urmează să fie adresată o invitaţie ministrului Rovana Plumb, pentru o "discuţie onestă şi responsabilă" pe această temă. "Este un comisar european care provine din PSD, care sesizează public riscul României de dezangajare a unor sume importante de bani, undeva la 800 de milioane de euro până la sfârşitul anului, anunţând în acelaşi timp că s-au pierdut deja de la infrastructura de transporturi două miliarde de euro. Sunt bani pe care România îi avea alocaţi, bani care ar fi ajutat la crearea de locuri de muncă, la dezvoltarea infrastructurii, la dezvoltarea mediului de afaceri şi, până la urmă, la bunăstarea fiecărui cetăţean, lucruri care nu se întâmplă din cauza incompetenţiei acestui Guvern şi prioritizării activităţii pe modificări legislative menite să acopere problemele cu justiţia ale diverşilor membri ai Guvernului sau ale şefilor acestora. În aceste condiţii, am propus deja liderului de grup PNL şi împreună vom face demersurile de convocare a doamnei Rovana Plumb la comisie, pentru a discuta despre riscurile la care este expusă România şi despre modul în care suntem incapabili de a face proiecte mature şi vorbim doar de idei care nu se concretizează", a declarat Roberta Anastase. "Când am auzit de două miliarde de euro pierdute, m-am gândit de exemplu la oportunitatea de a finanţa autostrada Comarnic-Braşov", a exemplificat deputatul de Prahova.

    Reacţia parlamentarului vine după ce, luni, comisarul european Corina Creţu afirmă că Guvernul român îi "insultă" munca depusă pentru sprijinirea dezvoltării regionale. "Este datoria mea ca şi comisar european pentru politică regională să avertizez în toate statele membre, deci implicit şi în România despre riscul pierderii sau dezangajărilor de fonduri şi mai ales în domeniul infrastructurii, având în vedere că sunt lucrări complexe, care durează ani de zile, trebuie să îmi fac datoria şi să spun că atunci când o ţară riscă să-şi piardă şansa la dezvoltare pentru generaţii întregi. În cazul României, am făcut eforturi extraordinare, în sensul că am fazat foarte multe proiecte în valoare de 3 miliarde de euro. Practic, am degrevat bugetul naţional de 3 miliarde de euro, bani care ar fi fost pierduţi. Am ajuns la o rată de absorbţie pentru perioada 2007-2013 de peste 90%, în condiţiile în care în 2014 am preluat-o de la sub 50%. Am aprobat proiecte retrospective, adică proiecte realizate dar pentru care statul român plătea credite BEI şi BERD, am preluat salariile tuturor lucrătorilor pe fonduri europene. S-au pierdut 2 miliarde de euro din păcate în domeniul cel mai vulnerabil şi cel mai necesar pentru România, acela al transporturilor", afirmase aceasta. În replică, Rovana Plumb a afirmat că este vorba despre un atac cu substrat politic şi că relaţia Bucureşti-Bruxelles decurge bine, aşa că, în teorie, n-ar trebui să avem motive de îngrijorare: "O să discut cu doamna Creţu şi o să o întreb de unde au apărut acele nemulţumiri. Dar declaraţiile pe care le-am văzut pe presă sunt, din punctul meu de vedere, înscrise într-un registru politic".

Page 2 of 3

Joomla SEF URLs by Artio