liviu dragnea

  • Jurnaliştii Rise Project anunţă noi dezvăluiri din seria #TeleormanLeaks. Aceștia au publicat, pe Facebook, o filmare care ar fi fost realizată la o partidă de vânătoare și în care președintele PSD Liviu Dragnea apare alături de șefii de la Tel Drum și câțiva lideri ai partidului.

  • Liviu Dragnea a declarat luni, referitor la dezvăluirile Rise Project privind partidele de vânătoare la care a participat, alături de şefii Tel Drum şi preşedinţi de organizaţii PSD, că ar trebui audiate şi animalele şi s-a întrebat retoric dacă aceste activităţi sunt infracţiuni.

     

  • O valiză cu informații esențiale din interiorul corporației Tel Drum, la care procurorii DNA n-au avut acces când au percheziționat fizic și informatic sediul firmei, anul trecut, a fost găsită în zona rurală din Teleorman, de către un localnic, chiar pe proprietatea lui, acesta luând legătură cu o sursă a jurnaliștilor Rise Project din județul Teleorman. Jurnaliștii Rise au intrat în posesia unei veritabile bombe informaționale care urmează să fie declanșată zilele următoare, potrivit unei postări pe pagina Rise Project difuzată sâmbătă seara.

     

  • OUG 13 revine pe firmament, prin vocea liderului PSD. Liviu Dragnea îi cere ministrului Justiţiei să prezinte cât mai repede un proiect privind amnistia şi graţierea. Potrivit digi24.ro, Dragnea îl acuză pe Tudorel Toader că nu a făcut nimic în această privinţă. Şeful PSD spune că dacă în săptămânile următoare Tudorel Toader nu va prezenta un proiect privind amnistia şi gratierea, atunci va cere CEx PSD să ia o decizie. Termenul final pentru adoptarea aministiei și grațierii ar fi finalul acestui an.

     

  • Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit la Digi24 despre prezenţa scăzută la urne, în Bucureşti – premieră absolută post-revoluţionară. Este un mesaj clar pe care primarul general Gabriela Firea i l-a transmis lui Liviu Dragnea.

     

  • Vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu, a declarat duminică seară la Antena 3 că ”este foarte posibil” ca la ședința CEx de luni să fie persoane care vor fi excluse din partid.

  • Scriitorul și jurnalistul Cristian Tudor Popescu a analizat, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Digi24, decizia Curții Constituţionale legată de existența unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători, jurnalistul subliniind implicările majore ale deciziei asupra actului de justiție din România. Totodată, CTP a amintit că decizia CCR influențează și soarta dosarului în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat de ICCJ la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

     

  • Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, sâmbătă seara, că liderul PSD Liviu Dragnea vrea să o ”lichideze” şi că intenţionează să fie adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru desfiinţarea Primăriei Capitalei, sectoarele urmând să fie transformate în unităţi administrativ-teritoriale.

  • Liderul PSD Liviu Dragnea și-a pierdut cumpătul în fața jurnaliștilor acreditați la Parlament, supărat pe faptul că aceștia îi adresau întrebări incomode și îi făceau poze, acesta a răbufnit de mai multe ori în fața camerelor de filmat. „Hai în baie cu mine, puiule! Hai în baie, că îți ies poze ca lumea acolo. Ce dracu'!”, i s-a adresat Liviu Dragnea unui jurnalist care îl fotografia.

     

  • Liviu DragneaPreşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că se urmăreşte să fie „băgat la puşcărie” de un complet de la ICCJ făcut cu încălcarea legii. ”Vor să mă bage la puşcărie cu un complet făcut cu încălcarea legii. Legea spune că preşedinţii completelor sunt repartizaţi aleatoriu. ICCJ a adoptat o decizie prin care legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2019. De ce? Ca să desemneze două complete nelegal. Vom contesta, sigur, dar tot la ei”, a declarat Dragnea la Antena 3.

  • Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că se "delimitează total" de declarațiile lui Ilan Laufer, care l-a acuzat de antisemitism pe președintele Klaus Iohannis. Nici premierul Viorica Dăncilă nu susține declarațiile lui Laufer. "Mă delimitez total de declarațiile lui Ilan Laufer", a spus Dragnea, miercuri seară, înainte de ședința Comitetului Executiv Național al PSD. De asemenea, întrebată dacă își asumă declarațiile lui Ilan Laufer, premierul Viorica Dăncilă a răspuns: "Nu”.

     

  • Profitând că lucrurile se clatină în PSD, după plecarea mai multor parlamentari, iar coaliţia de guvernare riscă să-şi piardă majoritatea din Parlament, opoziţia anunţă că urmează să depună, la finalul acestei săptămâni, o moţiune de cenzură. Liderul de grup al liberalilor din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a anunţat, miercuri, că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va fi depusă vineri şi se va intitula „Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă este ruşinea României”. „Guvernul poate să cadă, totul este o chestiune de voinţă politică”, a spus Turcan, susţinută de liderii PMP şi USR.

  • Proiectul ordonanţei de urgenţă privind amnistia şi graţierea este aproape finalizat şi va fi adoptat în ultima şedinţă de Guvern de dinaintea Crăciunului, potrivit informațiilor furnizate de surse politice.

  • Protestatarii din România au trecut la un nou nivel. În acest weekend, la Iași și București, mesaje împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, și împotriva președintelui PSD, Liviu Dragnea, au fost proiectate pe fațadele unor instituții publice simbol, mai precis la Facultatea de Drept, respectiv Palatul Parlamentului.

  • Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, duminică, că nu există un plan de desființare a Primăriei Municipiului București. De la sectoare, viceprimarul Dan Cristian Popescu spune că nu ar fi o idee rea să devină "sectorian 2".

    Codrin Ștefănescu a infirmat, duminică, existența unui plan de desființare a Primăriei Generale, intenție dezvăluită de Gabriela Firea, cu o seară în urmă (VEZI DETALII). „Nu s-a discutat niciodată în partid aşa ceva, nu există o astfel de idee, fiind o aberaţie. Pe scurt - interviul doamnei Gabriela Firea nu merită niciun comentariu”, a declarat secretarul general adjunct al partidului, citat de Mediafax.

    "Ținând cont de faptul că doamna primar general a cheltuit 2 miliarde de euro, în 2 ani, fără să lase nimic concret în urmă, ar putea fi o soluţie să fiu «sectorian 2»!", a transmis, pe Facebook, viceprimarul PNL al Sectorului 2 al Capitalei, Dan Cristian Popescu.

    Reacțiile vin după ce, vineri seară, Gabriela Firea a lansat acuzații grave, susținând că Liviu Dragnea, președintele PSD, intenționează să desființeze Primăria Municipiului București și să transforme sectoarele în unități administrativ-teritoriale.

  • În prima ieşire publică de după aflarea rezultatelor la referendumul constituţional pentru definirea familiei, Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat, a anunţat că susţine eliminarea pragului minim de prezenţă la referendumuri, explicând că existenţa unui astfel de criteriu privind cvorumul dă naşterea unor posibile tentaive de boicot. Declaraţiile actualului preşedinte al Camerei Deputaţilor au stârnit foarte multe controverse, iar cea mai recentă replică a venit joi de la parlamentarul prahovean Roberta Anastase, fost preşedinte al Camerei între 2008 şi 2012.

    Într-o conferinţă de presă organizată la sediul PNL Prahova, parlamentarul a afirmat, vorbind despre propunerea lui Liviu Dragnea, că liderul PSD doreşte modificări legislative care să îi confere avantaje directe. "Observ că domnul Dragnea are o energie fără de sfârşit în a încerca să modifice legislaţia încât să-i fie lui bine. Vă amintesc că tot el a modificat pragul pentru referendum de la 50% la 30%. Acum a fost o manifestare civică. Nu a fost un boicot, a fost o opţiune a oamenilor de a nu se prezenta la vot la un referendum pe care, apropo, Liviu Dragnea şi l-a asumat iniţial", a comentat Roberta Anastase, în cadrul conferinţei de presă.

    Reacţia vine după ce, zilele trecute, Liviu Dragnea milita pentru eliminarea oricărui prag minim necesar pentru validarea unui referendum: "Nu trebuie să justific eu, am văzut tot felul de analize. Sunt câteva constatări: noi stăm agățați de un număr ipotetic de oameni care ar putea fi prezenți la referendum. Toți știm că sunt milioane de români în afara țării, care au drept de vot. Acest cvorum, indiferent că e 30% sau 50%, se dovedește încă o dată că, de fapt, diminuează sau inhibă prezența la vot. Dintr-un motiv foarte simplu. Cei care sunt împotriva întrebării de la referendum au la îndemână un mijloc, care sigur că e pedepsit de lege, dar nimeni nu îl aplică, și anume boicotul. Eu am spus asta în mai multe rânduri: în momentul în care ar fi un referendum fără prag s-ar mări prezența".

  • "Eu, de un un an de zile, vorbesc de unitate pentru alegerile europarlamentare, unitatea opoziţiei şi pe urmă unitate pentru un singur candidat, care nu poate fi domnul Cioloş. Probabil că domnul Iohannis va dori un al doilea mandat şi va trebui susţinut preşedintele în funcţie", a declarat Traian Băsescu, la România TV. Întrebat dacă Dacian Cioloş are şanse în cursa electorală, fostul şef al statului a negat, susţinând că preşedintele Iohannis poate avea o campanie care să-l facă favorit pentru al doilea mandat.

     

  • Canalul de televiziune ARTE a prezentat în emisiunea „28 de minute” portretul unui „păpușar” care e în prim-planul actualității. E nimeni altul decât Liviu Dragnea, pe care îl înfățișează, cu ajutorul satirei, drept „tipul rău” care stă în spatele Vioricăi Dăncilă. La rândul ei, premierul României este prezentată ironic în scheci drept o păpușă, manevrată după bunul plac de Liviu Dragnea. Prezentatorul se întreabă dacă „păpușa” n-ar trebui pusă „sub lacăt”.

     

  • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) judecă, luni, apelul formulat de liderul PSD, Liviu Dragnea, la condamnarea de trei ani şi şase luni de închisoare primită în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, informează News.ro. La ultimul termen, Dragnea a solicitat amânare pentru angajarea unui apărător.