mihai terecoasa

  • Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Prahova s-a reunit vineri, după ce au fost confirmate oficial noi focare de pestă porcină în judeţ, numărul total al acestora ajungând astfel la 6. Deşi fenomenul se extinde, autorităţile judeţene anunţă că, pentru moment cel puţin, nu vor fi ucişi preventiv şi porcii din alte gospodării. N-au scăpat la fel de uşor animalele din gospodăriile în care a fost găsit virusul. Numai în ultimele ore, 41 de porci au fost asomaţi şi duşi în gropi comune.

  • Până acum scutit de probleme cu pesta porcină şi de emoţiile privind "uciderea preventivă" a porcilor din gospodării, judeţul Prahova are, de miercuri, primul focar confirmat oficial. Astăzi au sosit analizele, solicitate încă de vineri, la o scroafă găsită moartă de proprietar, în comuna Poienarii Burchii din sudul judeţului. Autorităţile spun că, mai mult ca sigur, boala a fost adusă de un mistreţ şi cer lămuriri de la structurile din subordinea Ministerului Apelor şi Pădurilor care urmăresc modul în care gestionarii fondurilor de vânătoare se ocupă de aşa-zisele cote de recoltare a animalelor sălbatice.

  • În Prahova a fost înregistrat vineri şi confirmat oficial miercuri primul focar de pestă porcină africană, ceea ce aduce o sumedenie de măsuri şi restricţii noi. Îngrijorarea multor prahoveni se leagă de posibilitatea începerii unei campanii de "ucidere preventivă", aşa cum s-a întâmplat în alte judeţe, pentru a preveni răspândirea virusului, însă autorităţile judeţene dau asigurări că, pentru moment cel puţin, nu se pune problema unei astfel de măsuri. Autorităţile avertizează şi că, pe o rază de 10 kilometri faţă de focar, sacrificarea porcinelor e interzisă, fără acordul DSV, la fel şi transportul, încercând astfel să prevină un "val" masiv de tăieri. Tot pentru a preveni instalarea panicii, autorităţile prahovene au început de astăzi o campanie de informare a populaţiei din comunele vizate.

Joomla SEF URLs by Artio