minel ghita mateuca

  • Nu ştiu cum se face, dar, din cele peste 40 de campinguri de la vest de Viena, am nimerit taman la unul administrat de un român. Asta a şi fost şansa noastră, fiindcă, altfel, nu mai era loc nici să întinzi o batistă. Aşa, băiatu’ ăla simpatic de prin nordul Ardealului ne-a dat voie să montăm cortul chiar pe peluza de la intrare, mai ales că i-am promis că nu rămânem decât o noapte. Şi, din vorbă-n vorbă, el, dornic să afle ce mai e prin ţară, noi, nerăbdători să punem cortul, mai ales că parcă şi începuse o ploaie măruntă, uite că mai apare şi o familie din Estonia, aşa că, hai, nene, că acuşi se umple peluza de corturi, de se supără ăsta bătrânu’ pe mine, că vă las aici, pe gazon, şi-mi taie din salariu, hai, instalaţi-vă şi pe urmă veniţi la mine, pe terasă, la un şnaps.

  • Ţi s-a întâmplat, desigur, să ajungi la un adevăr. Nu la un mare adevăr, la un adevăr istoric, la un adevăr absolut, aşa cum fac prorocii, filozofii, artiştii sau savanţii, iluminaţii sau vizionarii, spuneţi-le cum vreţi. Nu la aceste cazuri de graţie divină mă refer eu aici. Nu! Eu mă refer la omul normal, la omul ca toţi oamenii, la omul obişnuit, căruia, uneori, i se întâmplă să ajungă la un adevăr obişnuit şi să devină conştient de asta: Dom’le, ăsta e adevărul!

  • Nu din snobism, ci pentru a mai îndulci puțin titlul și, mai ales, pentru a vă convinge într-o limbă de largă circulație și enorm prestigiu că ceea ce urmează să vă spun astăzi e o treabă mare, fraților, și la ei și la noi, și atunci și acum, iată tema pe franțuzește: ”Du sublime au ridicule, il n'y a qu'un pas”. A spus-o Napoleon după ce, bineînțeles, a experimentat-o pe pielea lui imperială, sub forma unui ridicol dezastru sublim, realizat în pas grăbit, atunci când a fost nevoit să se retragă cu coada între picioare din Moscova complet pustiită, dar nu cucerită, total distrusă, dar nu capitulată. Dar, în fine, să lăsăm istoria să doarmă-n colb de cronici, cum însuși Poetul ne îndeamnă... și să vedem bârna din ochii noștri...

  • Fiindcă mulți cred încă și acum că Ziua Independenței de Stat a României trebuie sărbătorită pe 9 mai, la aceeași dată, așadar, cu Ziua Europei și cu Ziua Victoriei asupra Germaniei Naziste (de altfel, compania este selectă), n-ar fi rău să ne aplecăm puțin asupra evenimentelor istorice de acum 143 de ani și chiar mai recente, ca să ne risipim confuziile și să ne limpezim opțiunile.

  • 1. Pesedeu, personaj colectiv, cică (citat din memorie): Hai, peneliștilor, vine 1 septembrie, ce faceți, tată, cu mărirea aia?!

    Caragiale: ”Bubico! (...) şezi mumos, mamiţo!”

  • Îmi vine să încep ca în Biblia latină: ”In principio erat Verbum”. Dar nu vreau să cad în păcatul trufiei nici măcar de dragul limbii latine și oricât m-ar subjuga acest prim verset fundamental al Evangheliei după Ioan: ”La început a fost Cuvântul”. Așa că voi sta cuminte în banca mea și voi mărturisi cu modestie: La început, a fost doar o această postare pe facebook: ”Nici acum nu se face cine știe ce, dar chiar așa... să se scoată limba latină din programa școlară?! Urmașii noștri nu vor mai ști ce înseamnă: ”Est modus in rebus; Errare humanum est; Nosce te ipsum!; Fiat lux! sau Cogito ergo sum”. Cum nu știu eu ce înseamnă ”Naghunahuna ako nga adunay”... fiindcă nu am învățat cebuana. QED!”

  • Este aproape miezul nopţii. Riguros exact, că suntem în Germania, e 23,42. Orășelul doarme sub o claie de întuneric vâscos. Cele câteva becuri gălbui din vârful stâlpilor fac şi ele ce pot. E destul de frig, pentru luna lui cuptor a concediului de vară. O ploicică zornăie monoton pe acoperişuri. Cred că din casă se aude ţais, exact ce-i trebuie neamţului ca să doarmă buştean şi să viseze că pe stradă nu umblă nici măcar infractorii. Români, desigur, asta nu e greu de constatat, cu RO pe maşină. Normal că mă codesc să sun, deşi fräulein de la benzinăria de pe autobahn, care-mi dăduse adresa, fusese categorică, gesticulând foarte expresiv: Ei, na!, ce contează ora, când e vorba de afaceri?

  • Știu că e o glumă veche, un banc, ceva de hai să ne râdem, care și-a cam trăit traiul, și-a mâncat mălaiul feisbucului, care și el s-a contaminat de mitologia românească a minunățiilor care țin trei zile, niciun minut în plus. Și… bine face, bine găsește, fiindcă dacă, în intervalul ăsta de bătut șaua, iapa tot nu pricepe, e păcat să strici orzul pe gâște și nu mai are niciun rost să bați apa-n piuă, că nu tot ce zboară se mănâncă și nici… bici nu poți face din orice.

  • Personajul: Cătălin Mitralieră Rădulescu, medic și deputat; sau invers

  • Cât mai e română… limba asta?

    Personajul colectiv: noi toți, ei tonți, popor, oșteni, curteni… toată strânsura FB

    Autorul: ”Prostul face tot ce poate ca să nu treacă neobservat” (Tudor Mușatescu).

    Nașul: Știu din istorie că întotdeauna a fost la fel (uneori, chiar mai rău), dar acum, ca martor ocular și participant direct, pot să confirm că trăim într-o lume complet tâmpită. Vai, ce-am zis?! Asta e, mi-a scăpat, scuze, reformulez: parțial tâmpită. Parțial, dar covârșitor! Nu credeți? Dacă nu vă conving primele știri ale zilei, uitați-vă la ultimul talk-show al nopții. Nu insist, nu dau exemple, iar pe cei care se grăbesc să mă injurieze sau doar să mă înjure îi invit să găsească ei un calificativ mai potrivit pentru lumea asta minunată, oferta sinonimică la ”tâmpit” fiind bogată și variată: idiot, stupid, îndobitocit, prostit, amețit, nerod, buimac, năuc, zăpăcit, țicnit, capiu, uluit, hăbăuc, tehui.

  • Scenarist, regizor și vedetă de șoc din toate pozițiile, atât afară cât și înăuntru, nu mai zic păpușar de vocație, căruia îi mănâncă din palme tot felul de marionete ale banului bine plasat, Sorin Ovidiu Vântu e un fel Nostradamus à la Dan Puric, adică prăpăstios ca profetul și charismatic ca cabotinu, scuzați, n-am găsit altă cacofonie.

    Vreți o mostră de profeție de profeție de la un profet de profet de șmecher funcțional, luați de-aici... Sovul cică tot ceea ce se întâmplă acum în lume cu pandemia COVID 19 este ”o repetiție cu public la ceea ce urmează să se întâmple cu adevărat peste 20, 30 de ani”. Ce profetache o mai fi și ăsta care nu bunghește nici măcar că peste 20 - 30 de ani, ”repetiția” asta va fi complet inutilă, fiindcă nimeni nu va mai putea ține seama de ea?

  • Circulă pe net și face... furouri pe feisbuc un articol publicat într-o revistă de care, spre mândria mea, până acum, nu am auzit, semnat de o duduie blondă (la propriu, jur!, i-am văzut poza), de care, până acum... idem. Nu m-aș fi ostenit și nici nu v-aș fi chinuit cu prostia asta, dacă nu m-ar fi înduioșat până la indignare (DEX: ”revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă”)... candoarea celor împodobesc cu inimioare și distribuie cu floricele, într-o veselie suspectă, fel de fel de mizerii, fiindcă atâta pot, atâta fac... sau chiar sunt năimiți să bage bățul prin gard, producând minciuni și practicând dezinformarea și manipularea. Iar așa ceva nu mai este nici de înțeles și nici de tolerat.

  • Ba chiar dimpotrivă, se trăieşte foarte bine! Pe principiul “dacă nu curge, pică”, şpaga mică face vila mare, maşina scumpă şi obrazul gros Dar cu șpăguță se ține chiar și obrazul subţire. Ba chiar mai sigur decât cu vreun şpăgoi tip bombă cu ceas, să dormi iepureşte în fiecare noapte, năduşind sub plapuma coşmarului că-ţi bat mascaţii la uşă taman când ţi-e agoniseala mai dulce.

  • O celebră butadă sună aşa: „Cuvintele i-au fost date omului ca să-şi ascundă gândurile”. Corect! Dar parcă numai cuvintele? Zâmbetul ce-are? Cât rău nu poţi face cu zâmbetul pe buze?! Dar ochii? Nu numai că poţi minţi pe cineva privindu-l în ochi, că aici intervin cuvintele care uneori te pot trăda, dar poţi să ucizi fără să clipeşti. Fie doar şi vise. În fine, nu anatomia duplicităţii mă interesează aici, deşi ar fi de scris un întreg tratat despre asta, despre cum pielea de pe tine poate să fie de drac, cum e să muşti mâna care te-a hrănit sau să fii numai ochi şi urechi, ca să pârăşti mai mult, trup şi suflet, ca să trădezi mai bine etc.

  • În fine, cedez (uite că se cedează şi la amabilitate, nu numai la ameninţări) şi cobor din maşină, ca să-i explic mai de aproape: Băi, tată, lasă, nu e nimic serios, ştiu că nu am scurtă pe stânga, dar nu merg noaptea, o rezolv în ţară! Non, non!, c’est très grave… se oţărăşte el la mine, agitând arătătorul, adică: Nu, nu... nu se poate!, gata - gata să-mi pună mâna în piept, ca să mă oprească să fac vreo prostie, de parcă eram cel puţin căposu’ ăla de cumnat-su, mafiotu’ din Marsilia sau vreun verişor de-al doilea, peizan din Pirinei… l’amende est très élevée! La chestia cu amenda, normal că-mi filează becul, aşa ars cum era: Cât? Adică, combien?! 75 de euro, cher monsieur, dar problema se poate rezolva rapid, chiar aici, în apropiere, am un prieten care lucrează la service, un meseriaș a-ntâia! Hait!, al naibii franţuz!, uite cum mă face din vorbe, bine, bre, m-ai convins, cum ajung la amicul matale? Simplu!, zice binefăcătorul nostru, te ţii după mine. Şi se urcă într-o Dacia Lodgy nou nouţă.

  • Se face că întreţinerea nu costă 680, ci doar 600. Nu, mai puţin nu se poate, dă-o naibii... Doar un fachir şi-ar imagina că ar putea să coste numai 400. Dar, la dracu!, ăştia sunt căliţi. Tu poţi să faci duş cu apă rece? Îţi imaginezi că în cutia poştală vei găsi o factură pe care la total de plată scrie doar 200, nu 350. Să vezi ce-o să-i fac lu’ pramatia aia de fii-mea, că numai ea vorbeşte atâta. Asta la mobil, fiindcă la cablu e fix 134 virgulă ceva. Nimic de negociat, nimic de imaginat! Apoi, preţ de o staţie, ultima, mai ai timp exact cât să-ţi imaginezi că nu ai datorii de 4, ci doar de 2 sute, că o rochie pentru ziua nevesti-tii nu ar costa... ci doar....

  • Veţi spune că am luat-o razna pe două roţi. Ba, nicidecum! Nu numai că nu am avut, nu am şi nici nu voi avea vreodată motocicletă, dar nici măcar nu m-am urcat, nu mă urc şi nu mă voi urca vreodată pe una. La drept vorbind, nici nu mă interesează motocicletele. Şi, dacă tot nu s-a înţeles, e cazul s-o spun răspicat – nu de motociclete este vorba aici, ci de cu totul şi cu totul altceva. Nici măcar de muzee, neapărat. Ci de cultură. Şi de oameni. De concepţia şi de atitudinea oamenilor faţă de cultură.

  • Dacă eu scriu acum o frază, să zicem asta: ”Prostia este periculoasă, fiindcă prostul scoate ceva din context, face o observație stupidă asupra acelui ceva, elaborează ad hoc sau, cel mai adesea, preia o teză cât mai aberantă posibil, și, în cele din urmă, sclipind de suficiență de sine și doldora de certitudini false, se înverșunează agramat și se avântă nebunește în a da și a răspândi soluții dintre cele mai fanteziste, comițând deja un rău aproape ireparabil care, amplificat la scara întregii societăți și, conexat cu tot felul de alte fenomene psiho-sociale și cultural-economice, poate să declanșeze evenimente grave, cu consecințe catastrofale”… deci, dacă eu am scris deja această frază, cu siguranță se vor găsi mulți care să-mi reproșeze, în cel mai bun caz, doar ironic, dar nu exclud deloc varianta grosolană, sau direct obscenă, că: ”Bine, mă, deșteptule, ești tu deștept care te pricepi la toate și faci pe nebunu’ că dai tu lecții la toată lumea, dar cine spune că ai tu dreptate și nu prostul ăla așa cum îl jignești tu pe cel care gândește altfel decât tine”. Și, cu asta, dialogul s-a terminat, comunicarea este blocată, taberele stau față în față, ostilitățile pot să izbucnească oricând.

    M-am lovit de proşti toată viaţa. Dar nu asta m-a deranjat, fiindcă proştii pot avea, unii dintre ei, cel puţin, şi calităţi care îi fac suportabili. Proştii pot fi agreabili, amabili, simpatici, harnici, de încredere sau mai ştiu eu cum. De prostie însă m-am lovit ca de un zid. Imens, cenușiu, mut, dur, impenetrabil, copleşitor… La distincţia între proşti şi prostie am ajuns destul de târziu, când am descoperit că nu există prost perfect şi, mai ales (asta a fost deziluzia adolescenţei mele) când mi-am dat seama că prostia deştepţilor este cu mult, mult mai oribilă. Agresivă. Fudulă. Devastatoare. Imbatabilă. Tot cam pe atunci am învăţat să fac şi diferenţa între proşti şi ignoranţi.

  • E!, de exemplu, cât de prost trebuie să fii ca să crezi că există ”11 motive care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii”. Ce-i al sculptorului e al cezarului sculpturii mondiale, dar, nu vă supărați, ce-a scris Brâncuși ca să poată fi considerat un etalon de referință pentru limba română ”de baștină”? Dar să nu sărim totuși peste titlu, fiindcă treaba aia cu ”româna limbă unică” e a naibii de incitantă. Cum adică, ”limbă unică”?, din moment ce e de ajuns să asculți cum cântă drăgălașii de la grupa mare ”Frère Jacques, Frère Jacques Dormez-vous? Dormez-vous?”… și numai dacă învățătoarea reușește, contra o înghețată, să-i facă pe derbedeii de-a IV-a să-și ridice ochii din telefon, unde joacă ”Honour of Kings”, tot română limbă unică și asta, da? Ar fi multe de spus, dar e pierdere de vreme să acorzi (prea mare) atenție cuiva care chiar crede și se mândrește că româna este ”așa o limbă unică”. Păi, sigur că este! Dar e plin globul pământesc de limbi… unice.

    Există o unică bulgară, o unică japoneză și o unică singhaleză, ne place, nu ne place… Și, ne convine, nu ne convine, chiar și cebuana este o limbă ”unică”, fiind vorbită de vreo 20 de milioane de oameni, undeva prin Filipine. A, dacă o mai vorbeau și vreo 5 milioane pe la Făurei, Țăndărei sau Mizil, da, cebuana filipinezilor nu mai era unică… avea o soră geamănă la Fefelei!

  • Ne plângem că primarii sunt hoţi, că prefecţii sunt de formă, că şefii judeţelor taie şi spânzură, că senatorii sunt inculţi, că deputaţii sunt papă-lapte, că politicienii sunt „vai steaua lor”, că miniştrii sunt incompetenţi, că premierul e varză, că şefii de partide sunt mediocri, că preşedintele e somnoros, dictator și trădător...

Page 2 of 4

Joomla SEF URLs by Artio