mitica apostol

  • Două maşini au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier pe Drumul Naţional 1A, la ieşirea din cartierul ploieştean Mitică Apostol, în dreptul intersecţiei cu DJ 140, în vecinătatea transformatorului electric din Brazi. În urma coliziunii, unul dintre autoturisme a fost proiectat în afara părţii carosabile. Toate cele patru persoane aflate în interior au fost rănite, printre ele aflându-se şi doi copii, de 9 şi 12 ani.

  • Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a anunţat că va propune o nouă soluţie tehnică privind deversarea canalizării introduse în cartierul Mitică Apostol, reclamând că soluţia stabilită în mandatul trecut, de racordare la canalizarea oraşului, este extrem de scumpă şi de greu de realizat. Noua variantă ar fi de realizare a uneia sau mai multor staţii de proprii de epurare, iar edilul spune că s-ar realiza o economie de câteva milioane de euro, plus una de timp.

  • Autorităţile ploieştene pregătesc un proiect pentru asfaltarea cartierului Mitică Apostol, după ce se vor încheia lucrările la reţelele de canalizare comandate aici. Pentru că nu are bani în propriul buget pe 2019, Primăria va solicita fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Un pas important în acest sens ar putea fi făcut la finalul săptămânii, când situaţia va intra în dezbaterea Consiliului Local.

  • Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a vorbit astăzi, cu prilejul unei conferinţe de presă, despre stadiul lucrărilor la reţeaua de canalizare din cartierul Mitică Apostol. Edilul a anunţat că lucrările au început pe o stradă, vor mai ajunge în acest an pe alte şase, dar cea mai mare parte se amână pentru 2019. Tot atunci va trebui rezolvată şi problema racordării la sistemul din restul oraşului, pentru care e nevoie de un aviz pentru subtraversarea căii ferate prin apropierea Parcului Municipal Vest.

  • După ce pe aleile din Parcul Municipal Vest au fost instalate limitatoare de viteză şi după ce Poliţia a început să facă razii aici, cursele ilegale de maşini s-au mutat, se pare, câteva sute de metri mai încolo, pe câteva străduţe laterale ale cartierului ploieştean Mitică Apostol. Câţiva localnici au reclamat că, sâmbătă, a fost mare tărăboi în zonă, cu drifturi şi probabil "liniuţe".

  • Convocat vineri într-o şedinţă extraordinară, Consiliul Local Ploieşti a aprobat un proiect privind fondul de lucrări al Apa Nova rămas la dispoziţia operatorului în 2020, dezbaterile încheindu-se cu scandal şi cu părăsirea sălii de către consilierii PNL, care au reclamat că aleşi locali din celelalte trei formaţiuni reprezentate în forul legislativ aurefuzat un amendament care ar fi alocat banii pentru racordarea la canalizare a cartierului Mitică Apostol.

  • Infrastructura și siguranța sunt cele două capitole  majore la care autoritățile au restanțe, în ceea ce privește Mitică Apostol, un cartier al Ploieștiului doar cu numele, așa cum s-a dovedit ani în șir. Și se dovedește în continuare.

    • Cetățenii din cartierul ploieștean Mitică Apostol trăiesc într-o stare de teamă permanentă
    • În ultimele zile, au avut loc spargeri de locuințe, o tentative de viol și bătăi cu săbii în plină stradă
    • Lipsa oamenilor legii a transformat zona într-un câmp de bătălie al clanurilor care terorizează comunitatea
    • Străzi neasfaltate, lipsa utilităților de bază specifice secolului în care trăim completează imaginea dezolantă a locului
    • Câteva nopți cartierul a fost în beznă totală
    • Poliția a venit, a văzut și a plecat
    • Oamenilor le este teamă să iasă și până la magazin
  • Primăria Ploieşti se mai împrumută o dată la bănci pentru a avea bani de investiţii. Consiliul Local a aprobat contractarea unui împrumut bancar, în valoare totală de 140,7 milioane de lei, necesar pentru 11 obiective de investiţii, în condiţiile în care bugetul local pe 2019 nu are fonduri pentru modernizare.

  • Cu Primăria Ploieşti confruntată în 2019 cu o lipsă totală de fonduri pentru investiţii, primarul Adrian Dobre anunţă că instituţia va solicita bani de la Guvern. Edilul spune că este în căutarea unor surse alternative de venituri şi, dacă tot Consiliul Local a blocat varianta unui credit bancar, a identificat posibilitatea de a accesa bani dintr-un program special pe infrastructură gestionat direct de Secretariatul General al Guvernului. El spune că, după ce se vor aproba şi normele de aplicare cu privire la acest fond, Primăria va depune un proiect pentru asfaltarea în cartierul Mitică Apostol şi solicită ca şi achiziţiile de mijloace de transport să fie eligibile, astfel încât să poată obţine fonduri şi pentru cele 40 de autobuze diesel noi rămase din contractul pentru 50 de bucăţi semnat anul trecut de administraţia locală.

  • Ploieştenii din cartierul Mitică Apostol reclamă mari probleme din cauza lucrărilor la canalizare, începute de municipalitate în prag de sezon rece şi sistate pe durata iernii, ceea ce a lăsat multe străzi distruse total, mult mai rău decât situaţia oricum precară de dinainte. Lăsaţi printre noroaie, oamenii sunt disperaţi şi reclamă că abia reuşesc să îşi ducă la şcoală copiii, dar şi că accesul cu maşinile spre mai multe curţi este complet blocat. Nu îi încurajează nici faptul că acum, când temperaturile au mai crescut, pe teren apar doar două-trei utilaje ale firmei contractate de Primărie.

  • Primăria Ploieşti vrea să construiască, din fonduri europene, cinci grădiniţe noi. Pentru primele patru, proiectele urmează să fie depuse în următoarele zile, a anunţat astăzi primarul Adrian Dobre, care a precizat că municipalitatea va depune cereri de finanţare şi pentru modernizarea a două licee tehnologice.

  • Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a declarat marţi, într-o întâlnire cu reprezentanţii presei locale, că de săptămâna viitoare vor începe lucrările pentru introducerea sistemului de canalizare pe străzile din Mitică Apostol, cartier situat la periferia municicipiului, în dreptul ieşirii spre Buftea. În varianta optimistă, reţeaua principală va fi introdusă în acest an, iar din 2019 se va lucra la racorduri, a mai anunţat edilul.

  • După doar două săptămâni, autorităţile ploieştene modifică din nou traseul de autobuz 39 barat, cel care leagă cartierul Mitică Apostol de zona Halelor Centrale. Vestea, transmisă astăzi de autorităţile locale, vine după un experiment de circa două săptămâni şi-un pic, în care autobuzele au intrat şi pe teritoriul Parcului Municipal Vest.

  • Cristina Toma Cochinescu anunță un nou demers pentru cartierul Mitică Apostol. Vicepreședintele Prahova în Acțiune - organizația Ploiești a lansat un sondaj on-line prin care le cere locuitorilor din Ploiești Vest să indice de ce ar avea nevoie pentru ca această zonă, ruptă practic de municipiu, să devină un cartier european.

  • Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o maşină, în timp ce încerca să traverseze tronsonul din Drumul Naţional 1 care deserveşte Centura de Vest a municipiului Ploieşti. Accidentul teribil s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.00, între comuna Brazi şi cartierul ploieştean Mitică Apostol.

  • Un bărbat de 67 de ani din cartierul ploieştean Mitică Apostol s-a ales cu arsuri pe aproape jumătate din suprafaţa corpului, după ce a încercat să stingă un incendiu de vegetaţie scăpat de sub control.

Joomla SEF URLs by Artio