paris

  • Un incendiu devastator a izbucni, luni seară, se pare accidental, în celebra catedrală Notre Dame, din Paris. Turla clădirii s-a prăbușit, iar flăcările ar fi afectat o suprafață mai a edificiului. Aproximativ 600 de pompieri s-au luptat să stingă focul și să salveze cât mai mult din ceea ce este una dintre cele mai cunoscute clădiri din lume.

  • Majestatea Sa Custodele Coroanei, Principesa Margareta, a transmis, duminică, un mesaj, la împlinirea a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, reamintind prețul plătit de România, în urmă cu un secol, și ce a reprezentat sacrificiul de atunci în istoria românilor.

  • UPDATE 19.20 737 de persoane fuseseră reținute la Paris până la ora 17.15, au anunțat autoritățile. Potrivit unui bilanț provizoriu, 55 de persoane au fost rănite în timpul protestelor, printre victime aflânduse și trei membri ai forțelor de ordine. Șefa Adunării Naționale Marine Le Pen a cerut președintelui Emmanuel Macron "răspunsuri puternice" în fața "suferinței sociale" exprimate de "vestele galbene", a anunțat AFP.

    UPDATE 18.05 Cotidianul Le Figaro a anunțat că minim 30 de persoane au fost rănite, inclusiv trei membri ai forţelor de ordine, în urma incidentelor violente din timpul protestelor de la Paris. Potrivit unui bilanț provizoriu dat publicității de autorități, până la ora 16.00 (ora României), în capitala Franței au fost reținute 15 persoane, dintre care 508 au fost arestate preventiv.

    UPDATE 17:30 Manifestanții au încercat să ridice baricade în Paris și mai multe magazine au fost vandalizate.

    UPDATE 16.05 Situație tensionată pe Champs Elysee unde, potrivit Le Figaro, „grenadele lacrimogene zboară printre manifestanți”.

    Manifestanți, unii dintre ei purtând veste galbene, ar fi încerat să incendieze fațada Drugstore Publicis, sprijinind de aceasta brazi care ardeau.

    Ministerul de interne acuză răspândirea știrilor false și neagă informațiile potrivit cărora forțele de ordine s-ar fi infiltrat printre manifestanți.

    UPDATE 14.40 Situația se tensionează de câteva minute în mai multe puncte din Paris. Numeroase explozii se aud pe strada Beaujon, urmate de mișcări haotice. 

    Potrivit secretarului de stat pentru Afaceri Interne Laurent Nuñez, sunt  31.000 de protestatari în Franța, dintre care 8.000 la Paris.

    Le Figaro anunță că au fost reținute 700 de persoane, dintre care 575 la Paris. 

    5.000 de persoane au fost controlate, potrivit Jandarmeriei.

    UPDATE 13.50 Două mii de "veste galbene" au defilat sâmbătă dimineața, calm, la Marsilia, precedați de zeci de ambulanțieri care s-au alăturat protestului, cu girofarurile pornite, notează AFP.

    UPDATE 13.15 Unul dintre liderii „vestelor galbene”, Julien Terrier, a fost arestat pe motivul că ar fi organizatorul manifestației neautorizate care are loc în oraș, scrie Le Figaro. Bulevardul Haussmann este blocat de forțele CRS. Sute de veste galbene vin pe marile bulevarde și blochează circulația pornind de la Bd. Poissonnière. Aceștia cer demisia președintelui Franței, Emmanuel Macron.

    UPDATE 12:40 Circa o sută de veste galbene au pătruns pe Bulevardul Capucinilor. În mai puțin de un minut, au fost înconjurați de forțele de intervenție ale jandarmeriei

    UPDATE 12:28:36 de staţii și gări au fost închise pentru public sâmbătă la Paris.

    UPDATE 12:24: Peste 480 de persoane au fost arestate, 211 se află în custodia poliției.Poliția a aruncat cu gaze lacrimogene în direcția protestatarilor, pe o stradă perpendiculară pe Champs-Elysees, în apropiere de Arcul de Triumf.