primaria ploiesti

  • Ca parte din viitorul plan privind calitatea aerului, care ar fi trebuit să fie gata în februarie 2020 dar va fi amânat câteva luni bune, Primăria Ploieşti a lansat un chestionar privind transportul urban şi invită oamenii să răspundă sincer întrebărilor legate de modul şi frecvenţa în care au folosit transportul public sau autoturismele personale în 2017.

  • Primăria Ploieşti s-a implicat într-o campanie pentru salvarea din drumul spre fier vechi a unei aeronave Rombac 1-11, unul dintre puţinele avioane de pasageri autohtone rămase întregi. Acesta ar urma să ajungă în Parcul Municipal Vest, ca o primă exponată dintr-o dorită expoziţie mai amplă, care să cuprindă tramvaie, locomotive sau autoturisme de epocă.

  • În baza prevederilor decretului privind instituirea stării de urgență, conducerea Primăriei Ploiești a decis ca o parte din angajații municipalității să lucreze, în următoarele săptămâni, de acasă. O dispoziție în acest sens a fost emisă deja de primarul Adrian Dobre.

  • Conducerea Primăriei Ploieşti le-a cerut firmelor care lucrează la reţelele subterane să refacă lucrările efectuate în ultimele săptămâni pe mai multe străzi din municipiu şi să urgenteze lucrările încă în derulare. Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook, primarul Adrian Dobre reclamă că mai multe intervenţii la reţelele de gaze şi cele de canalizare şi apă au fost făcute de mântuială.

  • Ca să evite pe cât posibil contactul cu alţi oamei şi, implicit, să-şi protejeze apropiaţii, medicii de la urgenţe din Ploieşti ar putea primi apartamente gratuit din partea Primăriei, pe durata pandemiei de coronavirus. Viceprimarul Cristian Ganea a propus ca 60 de locuinţe sociale dintr-un bloc recent finalizat, lângă Gara de Vest, să beneficieze de un minim de dotări şi apoi să le fie puse la dispoziţie cadrelor medicale.

  • Separat de achiziţia de autobuze diesel, din fonduri proprii, şi de parteneriatul cu Ministerul Dezvoltării pentru aducerea a 20 de tramvaie, 20 de troleibuze şi 9 autobuze electrice, autorităţile ploieştene speră să completeze în următorii ani flota de transport public cu încă 11 autobuze, tot electrice, pe care ar urma să le primească de la Ministrerul Mediului. Reprezentanţii Primăriei spun că această eventuală achiziţie ar urma să fie făcută tot cu fonduri de la Uniunea Europeană şi că abia zilele trecute au aflat de această oportunitate.

    Anunţul a fost făcut joi de viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, care a anunţat că municipalitatea a finalizat studiul de oportunitate legat de parteneriatul cu Ministerul Dezvoltării, urmând să îl trimită la Bucureşti, pentru organizarea centralizată a licitaţiei.

    "Am finalizat studiul de oportunitate pentru 20 de tramvaie, 20 de troleibuze şi 9 autobuze. Această achiziţie va fi făcută la nivel naţional, de către Ministerul Dezvoltării, iar apoi vor fi repartizate mijloacele de transport în localităţi. Separat, încercăm să achiziţionăm încă 11 autobuze electrice, printr-o altă axă de finanţare, prin Ministerul Mediului. Încercăm din toate puterile să schimbăm, parcul auto al municipiului Ploieşti. Aşteptăm şi cele 10 autobuze diesel spre sfârşitul acestei luni sau începutul lunii viitoare, urmând ca, până în 2020, toate aceste mijloace de transport ecologice să circule în Ploieşti, dotate şi cu sistem de ticketing şi camere de luat vederi", a afirmat Cristian Ganea, viceprimarul Ploieştiului.

  • Autorităţile ploieştene au ratat şansa de a obţine 11 autobuze electrice de la Ministerul Mediului. Anunţul a fost făcut marţi de primarul Dobre, care spune că a fost informat verbal că municipiul nu se numără printre beneficiarii acestui program şi că aşteaptă o explicaţie în scris.

  • Consiliul Local Ploieşti a decis, în această săptămână, preluarea în patrimoniul municipalităţii a clădirilor care găzduiesc Palatul Copiilor şi Clubul Sportiv Şcolar. Autorităţile urmează să se ocupe, pe viitor, şi de coordonarea activităţii de aici, iar intenţia, în cazul CSS cel puţin, este a unei fuziuni cu CSM Ploieşti.

  • Primăria Ploieşti a anunţat, miercuri, semnarea contractului de finanţare de la Uniunea Europeană pentru un proiect de eficientizare energetică a Şcolii Gimnaziale "George Coşbuc". Contractul de finanţare a fost semnat de primarul Adrian Dobre, în cadrul unei întâlniri oficiale pe care a avut-o la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, din Călărași.

  • După scandalul legat de grădiniţele propuse din fonduri europene la care municipalitatea ar fi trebuit să contribuie cu sume cuprinse între 70 şi 95% din valoarea totală, Primăria Ploieşti vine cu un nou proiect european care o să genereze cheltuieli extrem de mari pentru bugetul local. După semnarea contractului de finanţare, anunţată marţi, proiectul de realizare a unui terminal multimodal lângă Spitalul Judeţean urmează să aducă o finanţare de circa 52,6 milioane de lei de la UE, dar presupune o contribuţie proprie la aproape acelaşi nivel. Ceea ce, într-un moment în care Primăria se chinuie să găsească sume de ordinul sutelor de mii de lei în bugetul actual, ridică mari semne de întrebare cu privire la oportunitatea proiectului.

  • Primăria Ploieşti se mai împrumută o dată la bănci pentru a avea bani de investiţii. Consiliul Local a aprobat contractarea unui împrumut bancar, în valoare totală de 140,7 milioane de lei, necesar pentru 11 obiective de investiţii, în condiţiile în care bugetul local pe 2019 nu are fonduri pentru modernizare.

  • Convocat vineri într-o şedinţă extraordinară, Consiliul Local Ploieşti a aprobat, cu voturile PSD şi ALDE, un proiect de rectificare bugetară propus de primarul Adrian Dobre şi, culmea, criticat vehement de colegii acestuia de partid. Conform rectificării, au fost alocate sume în plus pentru centrul de radioterapie şi pentru achiziţia bazei sportive din Mihai Bravu, a fost alocată o sumă de aproape 35.000 de euro pentru un loc de odihnă şi - unul dintre punctele care au stârnit cele mai mari dezbateri - a fost prevăzută o sumă de aproape 30 de milioane de lei pentru continuarea în 2020, 2021 şi 2022 a achiziţiei de autobuze diesel care în teorie se încheie pe 31 iulie.

  • Administraţia ploieşteană solicită fonduri europene în valoare de aproape 6 milioane de lei pentru modernizarea a trei şcoli situate în cartiere sărace ale municipiului.

  • Veste proastă pentru autorităţile ploieştene. Deşi Primăria are în derulare perteneriate prin care Ministerul Mediului se va ocupa de achiziţionarea de autobuze electrice, troleibuze şi tramvaie noi şi deşi aceste achiziţii se fac din fonduri europene, bugetul local trebuie să contribuie cu 38 de milioane de lei. Vestea, venită de peste o lună dar transpusă abia astăzi într-o hotărâre adoptată de forul legislativ local, dă peste cap bugetul şi aşa sărac pe 2019.

  • Controversata rectificare de buget aprobată vineri de Consiliul Local Ploieşti include o alocare de 171.000 de lei, echivalentul a aproape 35.000 de euro, pentru crearea unui loc de odihnă şi reabilitarea unui loc de joacă, pe Aleea Şcolii din cartierul Malu Roşu. Citind studiul de fezabilitate aprobat în toamna lui 2017pentru acest obiectiv, observăm că municipalitatea se angajează să plătească echivalentul unui apartament cu două camere în zonă pentru amenajarea de alei, un foişor, câteva bănci şi pergole şi repararea unor obiecte de joacă.

  • Cu Primăria Ploieşti confruntată în 2019 cu o lipsă totală de fonduri pentru investiţii, primarul Adrian Dobre anunţă că instituţia va solicita bani de la Guvern. Edilul spune că este în căutarea unor surse alternative de venituri şi, dacă tot Consiliul Local a blocat varianta unui credit bancar, a identificat posibilitatea de a accesa bani dintr-un program special pe infrastructură gestionat direct de Secretariatul General al Guvernului. El spune că, după ce se vor aproba şi normele de aplicare cu privire la acest fond, Primăria va depune un proiect pentru asfaltarea în cartierul Mitică Apostol şi solicită ca şi achiziţiile de mijloace de transport să fie eligibile, astfel încât să poată obţine fonduri şi pentru cele 40 de autobuze diesel noi rămase din contractul pentru 50 de bucăţi semnat anul trecut de administraţia locală.

  • În 2018, Primăria Ploieşti a semnat un acord-cadru, pentru achiziţia în 24 de luni a 50 de autobuze diesel noi, motorizare Euro VI, de la o fabrică din Ciorogârla. Autorităţile locale au adus în municipiu 10 bucăţi imediat după semnarea contractului, 8 în 2019 şi acum au alocat fonduri pentru încă 10, ducând astfel totalul autobuzelor cumpărate la 28. Consiliul Local Ploieşti a aprobat vineri alocarea fondurilor, după o şedinţă care, din punct de vedere politic, a răsturnat situaţia cu care eram obişnuiţi în ultimii patru ani.

  • Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a anunţat că instituţia va depune până la finalul acestui an mai multe cereri de finanţare de la Uniunea Europeană, pentru proiecte dedicate mobilităţii urbane şi modernizării unităţilor de învăţământ. Printre priorităţi se numără şi aşa-zisa "străpungere Libertăţii", un obiectiv de investiţii de aproape 30 de milioane de euro care propune prelungirea acestei şosele care trece prin faţa Gării de Vest, reabilitarea parcării de la capătul de linie al traseului 102 de tramvai, crearea unei conexiuni rutiere cu strada Depoului, până la Gara de Sud, şi reconfigurarea totală a zonei din faţa acestei gări.

  • Consiliul Local Ploieşti a aprobat, vineri, contractarea unui împrumut bancar, în valoare de aproximativ 32 de milioane de lei, pentru plata contribuţiei proprii pe care Primăria estimează că o va avea la o serie de proiecte europene propuse recent.

  • E Black Friday şi la Primăria Ploieşti, care va face o reducere la un împrumut bancar. Primarul Ploieştiului a revenit asupra propunerii de contractare a unui nou credit, de 200 de milioane de lei, propunere care, la începutul lunii, a generat cea mai mare ceartă publică din ultimii ani în administraţia ploieşteană, încheiată cu jigniri şi "ameninţări" electorale. Astăzi, pe ordinea de zi a unei şedinţe extraordinare a forului legislativ local au apărut două proiecte, unul pentru un credit de 27,5 milioane, necesar pentru cofinanţarea unor proiecte europene şi aprobat cu unanimitate de voturi, şi unul pentru diferenţa până la 200 de milioane, care în cele din urmă a fost retras. Cu alte cuvinte, creditul a fost "redus", autorităţile angajându-se că vor mai avea discuţii cu privire la restul sumei.

Joomla SEF URLs by Artio