primaria ploiesti

  • Autorităţile prahovene sunt în alertă după incendiul izbucnit duminică după-amiază în cartierul Mimiu, din sudul Ploieştiului! Există informaţii că aici, pe lângă mase plastice, au ars şi, implicit, au ajuns în atmosferă şi deşeuri mult mai toxice. Temerile sunt alimentate de "misterul" privind proprietarul depozitulzui şi de informaţiile apărute luni, care arată că, acum nişte ani, pentru această zonă fusese emisă o autzorizaţia de mediu care permitea aducerea de deşeuri periculoase. Acum, autorităţile încearcă să determine dacă astfel de produse se şi aflau efectiv în perimetrul afectat de flăcări în momentul izbucnirii incendiului.

  • Alegerile locale de anul viitor se anunţă extrem de interesante, mai ales după ce fostul primar Andrei Volosevici tocmai a anunţat public intenţia de a candida. După mai multe luni în care s-a zvonit despre posibila sa candidatură, politicianul a confirmat public astăzi că va intra în cursa electorală, fără a preciza de la ce partid. Totuşi, acesta a punctat că îşi doreşte o echipă mare de consilieri, care să-i permită implementarea proiectelor.

  • Candidatul PNL la Primăria Ploieşti, Andrei Volosevici, şi-a prezentat o parte din proiectele pe care le propune pentru următorul mandat, insistând foarte mult, pe lângă obiectivele de investiţii precum spitalul municipal, parcări supraetajate sau amenajarea spaţiilor verzi, pe rezolvarea unor lucruri elementare precum curăţenia, marcajele rutiere sau iluminatul public. "Când am părăsit mandatul, în 2012, nu mi-am închipuit că astfel de lucruri elementare pot deveni o problemă. Sunt sigur că pot fi primarul care să împingă Ploieştiul spre normalitate", promite Volosevici.

  • Candidatul PNL la Primăria Ploieşti, Andrei Volosevici, anunţă că susţinerea sportului va fi una dintre priorităţile sale în viitorul mandat. Volosevici a publicat pe reţelele de socializare un clip video, parte dintr-un interviu mai amplu, în care vorbeşte despre importanţa acestui domeniu şi promite sprijin atât pentru sportul de masă, cât şi pentru cel profesionist.

  • De bine ce au majorat cu aproape 10% salariile în Primăria Ploieşti şi structurile subordonate, autorităţile locale au decis să îngheţe angajările în instituţie. Măsură a fost luată joi de Consiliul Local Ploieşti, fiind inclusă în acelaşi proiect prin care au crescut şi lefurile. Blocarea angajărilor va fi valabilă până la 31 decembrie 2019, însă vor exista şi excepţii, pentru o parte dintre ele fiind necesar tot acordul forului legislativ.

  • Majorare de salarii pentru angajaţii din Primăria Ploieşti şi structurile subordonate! Consilierii locali au aprobat astăzi, într-o şedinţă maraton, marcată de scandaluri pe tema lefurilor şi a tarifului la termoficare, un proiect de hotărâre care vizează majorarea salariilor cu 9,5%.

  • Sunt ultimele zile în care birourile Primăriei Ploiești funcționează la adresele deja cunoscute. Municipalitatea a anunțat că a început mutarea în noul sediu, fosta clădire Petrom din apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor.

  • Promise de ceva vreme, voucherele de vacanţă sunt distribuite în această perioadă salariaţilor din Primăria Ploieşti, în baza unui regulament aprobat printr-o dispoziţie semnată de Adrian Dobre. Conform documentului, un tichet va avea valoarea de 1.450 de lei şi valabilitatea de un an de la data emiterii.

  • Inclusă pentru a treia oară în ultimele luni într-un program de reparaţii, strada Elena Doamna din Ploieşti a fost "spartă" din nou, astăzi, de muncitori, care efectuează lucrări în zona mai multor branşamente care s-au surpat.

  • Autorităţile ploieştene pregătesc un proiect pentru asfaltarea cartierului Mitică Apostol, după ce se vor încheia lucrările la reţelele de canalizare comandate aici. Pentru că nu are bani în propriul buget pe 2019, Primăria va solicita fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Un pas important în acest sens ar putea fi făcut la finalul săptămânii, când situaţia va intra în dezbaterea Consiliului Local.

  • Primăria municipiului Ploiești, în colaborare cu Regia Autonomă de Servicii Publice, Servicii de Gospodărire Urbană și operatorul de salubritate Rosal, a demarat luni un program de salubrizare, igienizare și mentenanță a spațiilor verzi din zona pârâului Dâmbu. La aceste acţiuni au fost trimişi la lucru şi asistaţii aflaţi în evidenţele Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare.

  • Doi angajaţi din Primăria Ploieşti au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 în ultimele ore. Aceştia lucrau în compartimente diferite şi nu se ştie dacă îmbolnăvirile sunt legate între ele. Ca măsură de prevenţie, alţi opt colegi ai acestora au fost trimişi acasă în izolare timp de două săptămâni.

  • Conducerea Primăriei Ploieşti a anunţat astăzi că, de la începutul anului viitor, în municipiu va începe să circule autobuzul elevilor. Va fi vorba despre o rută specială, operată cu autobuze TCE, care va lega mai multe cartiere, în încercarea de a deservi cât mai multe unităţi de învăţământ.

  • Aparatura e foarte veche şi foarte greu se găsesc piese de schimb. Este explicaţia autorităţilor ploieştene pentru blocajele apărute în ultima vreme în sistemul de semaforizare din mai multe intersecţii şi pentru faptul că avariile sunt remediate în intervale de ordinul zilelor.

  • Consiliul Local Ploiești se va reuni, marți, în ședință extraordinară, având pe ordinea de zi patru proiecte privind solicitarea amânării ratelor pe care municipalitatea le avea de achitat, în acest an, pentru creditele contractate.

  • Primăria Ploieşti organizează o dezbatere publică privind bugetul pe 2019 al instituţiei. Consultarea este programată astăzi, 23 aprilie, de la ora 18.00, la Teatrul "Toma Caragiu", iar ploieştenii sunt invitaţi să ia parte, pentru a afla planurile autorităţilor locale şi pentru a veni cu sugestii.

  • Fostul primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu a ironizat decizia autorităţilor locale de mutare a sediului instituţiei în fosta clădire Petrom din centru, imobil care fusese donat de compania petrolieră chiar în timpul lui Bădescu. Acesta aminteşte, într-o postare pe pagina de Facebook venită după o lungă perioadă de inactivitate, că acea clădire trebuia transformată, conform planului iniţial, în spital pentru copii, destinaţie pentru care fusese solicitat şi un credit bancar şi fusesere începută şi procedurile pentru execuţie.

  • Primăria Ploieşti a început demersurile oficiale pentru construirea unui bazin de înot la standarde olimpice, în sudul municipiului. Despre acest proiect se discută încă din 2017, când a fost nevoie ca Bazinul Vega să fie închis temporar pentru lucrări de punere în siguranţă a acoperişului. În această săptămână, municipalitatea a lansat o procedură de selecţie, pentru realizarea unui studiu de fezabilitate care, pe viitor, va sta la baza construirii noului complex sportiv.

  • Confruntate cu reale probleme financiare, pe fondul scăderii veniturilor la buget şi creşterii mai multor cheltuieli, în frunte cu acelea de personal, autorităţile ploieştene au fost nevoite, în 2019, să facă tăieri semnificative. Argumentând că la bugetul de salarii nu-i lasă legea să umble, reprezentanţii administraţiei locale au redus alocările pentru spectacole în aer liber, curăţenie, întreţinerea spaţiilor verzi, transportul public şi asfaltări. Astfel, la acest ultim capitol, bugetul rămas pentru reparaţii curente este de aproape cinci ori mai mic în acest an decât în alţi ani.

  • Anunţul autorităţilor centrale privind trecerea cheltuielilor cu prestaţiile sociale în totalitate în sarcina autorităţilor publice locale dă peste cap calculele primăriilor, care vor avea de suportat cheltuieli foarte mari în 2019. Chiar dacă, în teorie, Guvernul promite o alocare substanţială din cotele pe impozitul pe venit, aşa cum solicitase Asociaţia Municipiilor din România, trcerea acestor plăţi la primării generează cheltuieli foarte mari, existând riscul ca, în momentul în care vor trage linie, edilii să constate că rămân cu mai puţini bani decât în 2017 sau 2018. Pentru Ploieşti, efortul bugetar ar fi de 50 de milioane de lei în 2019, a calculat primarul Adrian Dobre, care reclamă că unii dintre aceşti beneficiari trebuie să primească şi normă de hrană sau tichete de vacanţă.

Joomla SEF URLs by Artio