PSD Prahova a marcat, vineri, începerea campaniei pentru alegerile parlamentare, cu o conferinţă de presă la care au participat primii patru candidaţi pentru Camera Deputaţilor, Bogdan Toader, Maya Teodoroiu, Graţiela Gavrilescul, Rodica Paraschiv, şi primii trei candidaţi pentru Senat, Radu Oprea, Laura Moagher-Fulgeanu şi George Botez. Preşedintele organizaţiei judeţene, Bogdan Toader, a anunţat cu această ocazie o ţintă extrem de ambiţioasă, de cinci mandate de deputaţi şi două de senatori, declarând că se bazează pe "valoarea echipei" şi pe faptul că, în viziunea sa, "prahovenii s-au săturat de guvernarea PNL". El a vorbit şi despre impunerea de la centru a candidaturii fostului judecător CCR Maya Teodoroiu, spunând că a fost vorba despre o "armonizare între ce-şi dorea organizaţia locală şi strategia naţională", cu referire la nevoia de a avea specialişti în drept prezenţi în viitorul legislativ.