raul petrescu

  • Directorul Regiei Autonome de Servicii Publice, Raul Petrescu, avertizează că vor exista noi crize privind curăţenia şi dezinsecţia în Ploieşti dacă bugetul pe 2020 va fi aprobat în forma propusă de conducerea Primăriei sau dacă nu vor fi făcute rectificări pe parcursul anului. El reclamă că este cel mai mic buget de salubritate pe care l-a avut municipiul în ultimii ani.

  • Autorităţile ploieştene anunţă că lucrează la planul de măsuri pentru calitatea aerului şi că vor propune amplasarea unei noi staţii de monitorizare, în cartierul Nord, în completarea sistemului deja existent la nivelul APM Prahova, care cuprinde şase staţii. Anunţul vine în contextul în care numărul de sesizări privind disconforul olfactiv e în creştere în Ploieşti, lucru recunoscut de conducerea Regiei de Servicii Publice.

  • Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a declarat marţi că se opune propunerii de majorare cu 17% a salariilor la nivelul Regiei Autonome de Servicii Publice, structură rămasă un pic în urmă, din punctul de vedere al veniturilor, faţă de alte structuri ale administraţiei ploieştene. Mai întâi să-şi facă datoria, apoi să ceară măriri de lefuri, a fost mesajul edilului.

  • Conducerea Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti a anunţat luni dimineaţă că a propus un proiect de hotărâre în Consiliul Local care să ducă la majorarea salariilor din această structură a administraţiei locale, rămasă în urma ca nivel al veniturilor după ce salariaţii din Primărie şi alte structuri subordonate au beneficiat de o majorare, cu 9,5%, începând din ianuarie.

  • Conducerea Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti a organizat joi o conferinţă de presă, alături de cei doi viceprimari ai municipiului şi de consilierii locali din Comisia de utilităţi publice, în care a prezentat măsurile propuse pentru îmbunătăţirea activităţii de salubritate. Cu Ploieştiul îngropat sub gunoaie, autorităţile speră să crească numărul de platforme menajere, cu aproape 25%, şi să aducă un nou regulament vizând identificarea şi taxarea persoanelor care nu au contract cu operatorul.

  • Autorităţile ploieştene s-au reunit, miercuri, în şedinţă, pentru o nouă analiză cu privire la curăţenia oraşului. Deranjat din cauza mizeriei din municipiu, primarul Adrian Dobre le-a cerut demisia directorului general şi directorului tehnic de la Regia Autonomă de Servicii Publice, structura care ar trebuie să monitorizeze activitatea de colectare a deşeurilor.

  • Angajaţii de la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti au oprit, joi, activitatea, deranjaţi că primele de Paşte au fost diminuate, la doar o zi după ce le fusese stabilită valoarea. Directorul RASP le dă dreptate, argumentând că oricum aceştia au salariile mult mai mici decât alţi funcţionari din administraţia locală.

  • Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti a câştigat în instanţă litigiul cu Sucursala Buzău-Ialomiţa de la Apele Române vizând normele de poluare aplicate pentru vechea staţie de epurare a municipiului, încă în uz în contextul în care lucrările la cea nouă sunt în impas de ani întregi. Sentinţa duce la anularea unor penalităţi uriaşe pe care administraţia locală ar fi trebuit să le achite periodic şi este prezentată drept cea mai importantă măsură obţinută de RASP în acest an, la bilanţul prezentat miercuri de directorul Regiei, Raul Petrescu.

  • Directorul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti, Raul Petrescu, şi-a prezentat astăzi raportul de activitate la împlinirea unui an de la semnarea contractului de management, notând că, în această perioadă, pe lângă activităţile cunoscute de coordonare a serviciilor publice, RASP s-a implicat în numeroase campanii cu vizibilitate, a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri şi a obţinut şi venituri proprii mai mari. Următorul pas, tot la capitolul venituri, ţine de comercializarea de apometre, activitatea care ar putea debuta peste câteva săptămâni şi vine după ce Regia se ocupă de ceva vreme de montarea de repartitoare de căldură.

  • Criticaţi de primarul Ploieştiului pe motiv că "au dormit pe ei" pe durata crizei apei potabile, reprezentanţii Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti spun că au respectat toate procedurile şi că operatorul sistemului de alimentare, Apa Nova, nu i-a anunţat la timp de avaria apărută în noaptea de vineri spre sâmbătă şi care a afectat circa 15% din municipiu. Între două comunicate de presă, directorul şi preşedintele Consiliului de Administraţie de la RASP au participat la o conferinţă de presă alături de cei doi viceprimari ai municipiului, care au analizat modul în care s-a intervenit şi mai ales cel în care s-a comunicat cu populaţia şi au anunţat că vor fi impuse noi reguli pentru firmele de utilităţi publice.

  • La Ploiești continuă nebunia administrativă plătită din bani publici, pe tema iluminatului stradal.

  • Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, principala unitate care se ocupă de cazurile de COVID-19 confirmate în Prahova, a primit astăzi, sub formă de donaţie, un tunel de decontaminare, care a fost instalat în curtea unităţii şi va fi folosit pentru reducerea semnificativă a riscului de răspândire a virusului printre pacienţi sau angajaţi.

  • Fără o expertiză care să arate ce mai e de făcut la noua staţie de epurare din Ploieşti, după ani întregi în care investiţia a fost "îngheţată", autorităţile locale şi constructorul nu ajung la o înţelegere privind sumele care mai sunt necesare pentru finalizarea lucrărilor. Sunt negocieri în derulare, spun autorităţile ploieştene, care recunosc totuşi că nu se înţeleg la bani cu executantul şi că există riscul ca totul să fie tranşat, încă o dată, în instanţă.

  • În contextul crizei salubrității din Ploiești, primarul Adrian Dobre, luat la rost pentru halul în care a ajuns orașul, a avut o ieșire nervoasă la adresa directrului RASP, Raul Petrescu. Schimbul de replici a avur loc în plină stradă.

Joomla SEF URLs by Artio