razvan enescu

  • Arhitectul Răzvan Enescu, candidatul PLUS pentru funcția de Primar al Municipiului Ploiești, și-a lansat programul electoral printr-un contract în zece puncte pe care dorește să-l semneze cu locuitorii Municipiului.

  • Schimbat din funcţia de preşedinte PLUS Prahova după o moţiune de neîncredere iniţiată şi votată de colegii din filială, fostul consilier judeţean Marius Fenichiu a reclamat că înlocuirea, venită tocmai în momentul discuţiilor din alianţă cu USR, le-a oferit ocazia unor colegi să-şi negocieze singuri candidaturile, dând de înţeles că aceştia ar fi pus pe primul plan propriul interes, nu cel al partidului. Direct vizat, candidatul alianţei la Primăria Ploieşti, Răzvan Enescu, a răspuns într-o conferinţă de presă, afirmând că s-a săturat de "discuţii meschine" şi că vrea să se concentreze pe proiectul administrativ pentru municipiu şi asigurând că procedura de demitere a fost iniţiată şi derulată complet democratic, fără ca el să fi fost implicat în moţiunea respectivă.

  • Candidatul propus de PLUS pentru Primăria Ploieşti, Răzvan Enescu, şi-a prezentat miercuri seară platforma electorală, care reuneşte, sub sloganul "Ploieştiul are nevoie de un arhitect", proiecte din zece domenii, de la sănătate şi educaţie la mediu economic, eficienţă energetică, administraţie transparentă şi transporturi. Un capitol e rezervat urbanismului, iar arhitectul promite că, în eventualitatea în care va fi ales primar, va elimina birocraţia privind autorizaţiile de construire şi va reconfigura zonele de agrement şi promenadă, astfel încât "ploieştenii să iasă în stradă, dar nu pentru proteste, ci pentru a se reîndrăgosti de Ploieşti".

  • După mai bine de două luni de negocieri interne, USR şi PLUS au ajuns la un acord, în Prahova, privind candidaţii alianţei la primării şi consilii locale în peste 50 de localităţi. Unii dintre aceştia au fost şi prezentaţi oficial, marţi, într-o conferinţă de presă, în care MIhai Poliţeanu a vorbit despre decizia "dureroasă" dar "înţeleaptă" de a candida la Primăria Ploieşti, anunţând totuşi că va deschide lista pentru Consiliul Local, urmat de cel puţin alţi patru colegi din USR.

Joomla SEF URLs by Artio