rectificare

  • Intrat într-un ciclu în care parcă veştile proaste nu se mai terminau, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti oferă şi o veste bună. Unitatea urmează să primească aproape 4 milioane de lei de la Consiliul Judeţean Prahova, bani care vor fi folosiţi pentru reabilitarea secţiei ATI, realizarea unei zone acoperite pentru triajul pacienţilor, achiziţia de ventilatoare şi extinderea instalaţiilor de oxigen.

  • Veste aproape bună pentru ploieşteni! Primăria urmează să primească, la începutul lunii viitoare, o importantă tranşă de bani repartizată de la bugetul de stat, prin Direcţia Regională de Finanţe, în baza impozitului pe venit, urmând ca şedinţa pentru rectificarea bugetului local pe 2018 să aibă loc pe 10 decembrie şi să asigure fondurile necesare până la finalul anului, pentru o sumedenie de servicii publice aflate în criză de bani, precum transportul în comun, salubritatea, deszăpezirea, iluminatul public sau întreţinerea parcurilor. Există, evident, şi câteva veşti proaste, prima, evident, fiind că aceşti bani vin foarte aproape de finalul anului şi nu mai ajută cu nimic instituţia la capitolul investiţii. A doua este că de aceste alocări depinde şi spectacolul de Revelion.

Joomla SEF URLs by Artio