rompetrol

  • Ploieștenii au fost intoxicați din nou, luni dimineață, de la primele ore simțindu-se, în mare parte a orașului, un miros puternic de sulf. Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat că a cerut deja un control din partea Gărzii de Mediu, iar comisarii fac în prezent verificări la o rafinărie care a fost sancționată și săptămâna trecută, pentru că laboratorul mobil aflat în dotarea APM Prahova a înregistrat depășiri ale concentrației maxim admise pentru indicatorul hidrogen sulfurat.

  • Ploieștenii sunt chemați din nou la protest, pentru a mobiliza autoritățile să lupte împotriva poluării din ce în ce mai accentuate din municipiu. Acțiunea va avea loc joi seară, în zona centrală a Ploieștiului.

  • Rompetrol Rafinare a anunțat că oprește, până pe data de 15 noiembrie activitatea rafinăriei Petromidia şi a diviziei de petrochimie, pentru desfăşurarea reviziei programate, în timp ce rafinăria Vega îşi va reduce activităţile de producţie.

Joomla SEF URLs by Artio