Un conflict verbal izbucnit între două familii din cartierul ploieştean Bereasca a degenerat, marţi seară, transformându-se într-o bătaie în stradă în urma căreia şase inşi au ajuns la audieri, iar doi la urgenţe. A fost nevoie de intervenţia Poliţiei, Jandarmeriei şi trupelor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Incidentul s-a petrecut marţi, după ora 19.00, pe strada Căpşunelor din Bereasca, la câteva sute de metri de Oborul Ploieşti, peste calea ferată.