sinucidere

  • O fată de numai 13 ani, din județul Bihor, și-a pus capăt zilelor, săptămâna trecută. Adolescenta a fost găsită spânzurată în podul casei, în cauză fiind deschis dosar penal pentru moarte suspectă.

  • Noi informații apar despre moartea fulgerătoare a lui Keith Flint, solistul renumitei trupe The Prodigy.

  • Un poliţist din Argeș și copilul său de trei ani și șapte luni au fost găsiți morți într-un apartament din Pitești. Primele indicii arată că bărbatul și-a împușcat copilul, apoi s-a sinucis, transmite Mediafax.

    Purtătorul de cuvânt al ISU Argeș a declarat că pompierii au intervenit pentru deblocarea ușii unui apartament, în Pitești. Intervenția avut loc la solicitarea unei femei. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că cei doi au fost găsiți împușcați, prima ipoteză a anchetatorilor fiind că bărbatul, polițist la Crimă Organizată, și-a împușcat copilul, apoi s-a împușcat și el. Polițistul în vârstă de 29 de ani era în divorț. Soția acestuia este tot polițist, la Serviciul Economic. Cei doi aveau custodie comună asupra copilului. La fața locului sunt polițiștii care au deschis o anchetă, alături de un procuror. UPDATE: Polițistul fusese testat psihologic în luna ianuarie şi declarat apt, susțin surse din cadrul anchetatorilor, citate de Mediafax.