statii monitorizare

  • Autorităţile ploieştene anunţă că lucrează la planul de măsuri pentru calitatea aerului şi că vor propune amplasarea unei noi staţii de monitorizare, în cartierul Nord, în completarea sistemului deja existent la nivelul APM Prahova, care cuprinde şase staţii. Anunţul vine în contextul în care numărul de sesizări privind disconforul olfactiv e în creştere în Ploieşti, lucru recunoscut de conducerea Regiei de Servicii Publice.

  • Mai multe stații de monitorizare a calității aerului din Ploiești au înregistrat, în ultimele ore, valori foarte mari de particule în suspensie (PM 10), poluant despre care se consideră că afectează în special copiii și persoane vârstnice.  Expunerea pe termen lung la o concentrație scăzută de pulberi poate cauza cancer și moartea prematură, potrivit informațiilor publicate pe calitateaer.ro.

  • Agenția pentru Protecția Mediului Prahova a organizat, în această săptămână, o reuniune a Grupului de lucru pentru realizarea scenariilor de diminuare a activităților unor operatori economici care-și desfășoară activitatea în municipiul Ploiești, în perioade de timp cu condiții defavorabile dispersiei poluanților în atmosferă. Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a ieșit la rampă, după această întâlnire, acuzând că, din cauza Primăriei Ploiești, agenții economici obligați să monteze stații proprii de monitorizare a aerului nu au putut face acest lucru.

Joomla SEF URLs by Artio