traian basescu

  • Fostul președinte al României critică decizia premierului Viorica Dăncilă care face un turneu în țările arabe, Băsescu opinând că prioritățile premierului României ar trebui să fie altele în contextul în care țara noastră preia, în șapte săptămâni, președinția UE. În stilul caracteristic, Băsescu spune că „Viorica şi Meleşcanu i-au invitat pe şeici să vină cu banii lor în ţară şi să are pământul, să mulgă vaca, să tundă oaia lui Daea şi nu în ultimul rând să facă turism”.

     

  • Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a afirmat că trebuie reluată dezbaterea noii Legi a sănătăţii în contextul dezastrului Colectiv şi a tânărului ars din Piatra Neamţ, transferat la un spital din Belgia, precizând că avem un sistem medical "organizat după canoane sovietice". Actualul senator PMP atrage atenția, într-o postare pe pagina Facebook, asupra unui raport din 2009 emis de Comisia Prezidențială asupra sistemului românesc de sănătate stabilind măsuri și soluții printr-o nouă lege a Sănătății, însă proiectul a fost blocat de „mafia din sistem”. „Circa 60 de mii de oameni mor cu zile în fiecare an din cauza infecțiilor nosocomiale, iar ieri nu am putut trata un mare ars și l-am trimis în Belgia”, remarcă Băsescu. Postarea integrală:

Joomla SEF URLs by Artio