Transportul public local este gratuit pentru elevii din ciclul preuniversitar, conform unei hotărâri recente a Guvernului, însă, la Ploieşti, preocupaţi să se certe pe Facebook şi să se laude care a venit primul cu ideea, factorii de decizie din administraţia locală au uitat să mai actualizeze regulamentul aprobat de Consiliul Local în acest domeniu, lăsând în continuare o prevedere care condiţionează gratuitatea de veniturile familiei. Asta a făcut ca Transport Călători Express să ajungă să fie reclamată pentru discriminare.