veolia energie

  • După ce luni anunţa ajungerea la un acord pentru prelungirea contractului de termie din Ploieşti, care expiră la 1 mai, primarul Adrian Dobre a venit astăzi cu noi precizări, anunţând că tariful convenit, de 282 de lei cu TVA pe gigacalorie, ar putea fi totuşi modificat, în scenariul nedorit în care ANRE ar schimba reglementările actuale. Edilul a promis că municipalitatea va acorda subvenţie, încât ploieştenilor să li se factureze doar 222 de lei, însă a evitat să răspundă ce va face în situaţia teoretică în care tariful pentru apă caldă şi căldură ar putea să crească în următoarele luni.

  • Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a transmis o scrisoare de două pagini către ploieşteni, în care îşi prezintă părerea despre situaţia contractului de termie, negocierile derulate pentru eventuala sa prelungire şi soluţiile autorităţilor pentru perioada de după 1 mai, când actualul acord urmează să expire. Scrisoarea edilului vine şi cu foarte multe acuze la adresa rivalilor politici şi a reprezentanţilor Veolia Energie, acuzaţi că încearcă un fel de şantaj şi că tariful propus pentru prelungirea înţelegerii reprezintă "un jaf la drumul mare". Scrisoarea se încheie cu o invitaţie la o dezbatere publică.

  • Conducerea Primăriei Ploieşti a anunţat că va convoca pentru joi o şedinţă a Consiliului Local, în care urmează să fie pus în dezbatere un proiect de hotărâre vizând viitorul sistemului de termoficare, în contextul în care actualul contract cu Veolia Energie expiră pe 1 mai. Potrivit surselor noastre, autorităţile vor propune o prelungire pe trei ani, însă tariful ar putea ajunge la o valoare mult mai mare decât cea din prezent.

  • Operatorul sistemului de termoficare din Ploieşti, Veolia Energie, a anunţat că va opri furnizarea apei calde şi agentului termic miercuri, timp de opt ore, în mai multe zone din municipiu, pentru a remedia o avarie.

  • Negocieri cu privire la viitorul sistemului centralizat de încălzire din Ploieşti, în condiţiile în care actualul contract cu Veolia Energie, continuatoarea Dalkia, expiră în aprilie. Primarul Adrian Dobre a declarat astăzi că doreşte crearea unei firme a municipalităţii, alături de Consiliul Judeţean, firmă care să preia pe viitor sistemul de termoficare, cu tot cu mare parte din actualii angajaţi.

  • Primarul municipiului Ploieşti invită oamenii la o dezbatere publică privind viitorul sistemului de termoficare, în contextul în care actualul contract expiră pe 1 mai 2019, iar municipalitatea şi Veolia Energie nu au ajuns la un acord în privinţa unei eventuale prelungiri. Partea proastă este că nu prea mai există nici alte variante, lucru recunoscut astăzi de Adrian Dobre, care reclamă că aleşii municipali de la PSD şi ALDE, care luni se opuseseră discutării în Consiliul Local a unui proiect privind crearea unei asociaţii alături de Consiliul Judeţean, i-au limitat opţiunile, deşi tot ei îl împuterniciseră să găsească soluţii.

  • Consiliul Local Ploieşti urmează să discute miercuri un proiect privind majorarea tarifelor la agentul termic pentru consumatorii casnici şi cei noncasnici. Proiectul apare după ce ANRE a avizat propunerea de majorare făcută de operator, dar este contestat de Uniunea Asociaţiilor de Proprietari, care reclamă că nu se justifică acum o actualizare de preţ şi le cere autorităţilor să organizeze o dezbatere publică înainte de a supune la vot.

  • Consiliul Local Ploieşti a aprobat astăzi actul adiţional pentru prelungirea contractului cu operatorul de termoficare, în contextul în care actual acord expira peste o săptămână şi exista riscul întreruperii acestui serviciu public. Actul, agreat în urma negocierilor dintre primar, conducerea Consiliului Judeţean şi reprezentanţii Veolia Energie, propune o nouă formulă de calcul a tarifului. Aceasta se va aplica, potrivit informaţiilor transmise de autorităţi, începând din iulie şi va duce, foarte probabil, la un cost de aproape 400 de lei pe gigacalorie, aproape dublu faţă de cel de până acum.

  • Pe 1 mai expiră contractul de delegare a serviciului de termie din Ploieşti. Plecând de la acest termen, autorităţile locale continuă negocierile cu actualul operator, ultima discuţie având loc luni, în prezenţa primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean şi mai multor reprezentanţi ai Veolia Energie. Deşi nu este nici prima şi nici ultima rundă de negocieri, un lucru rămâne destul de clar, autorităţile ploieştene nu prea au variante pentru a se asigura că oamenii vor mai primi apă caldă din mai încolo, multă lume spune că singura soluţie rămasă ar fi prelungirea contractului, dar se întreabă şi la ce tarif se poate realiza ea. Operatorul cere 404 lei pe gigacalorie cu TVA cu tot, însă primarul Adrian Dobre a declarat, la finalul discuţiilor de astăzi, că nici nu vrea să audă de o asemenea sumă. Discuţiile pe această temă au continuat şi în şedinţa de azi a Consiliului Local.

  • Veste bună pentru ploieşteni! După o perioadă tulbure, în care s-a discutat intens despre riscul ca locuitorii oraşului să rămână fără apă caldă de la 1 mai, Primăria a anunţat, astăzi, că a ajuns la un acord cu operatorul sistemului de termoficare pentru prelungirea contractului. Anunţul a fost făcut de primarul Adrian Dobre, după o ultimă rundă de negocieri purtată astăzi cu reprezentanţii Veolia Energie. Noul contract va aduce şi o majorare de tarif, însă edilul promite că va exista şi o subvenţie de la bugetul local, astfel încât ploieştenii să plătească acelaşi preţ de acum pentru gigacalorie.

  • Consiliul Local Ploieşti a aprobat joi, într-o şedinţă-maraton, majorarea tarifului la energie termică până la 375 de lei pe gigacalorie pentru utilizatorii casnici, stabilind totuşi, prin aceeaşi hotărâre, şi acordarea unei subvenţii astfel încât persoanele racordate la sitemul centralizat să plătească acelaşi preţ de iarna trecută. În premieră în Ploieşti, autorităţile vor acorda o subvenţie, în acelaşi cuantum, şi pentru persoanele care folosesc alte metode de încălzire a locuinţei.

  • În contextul scandalului generat săptămâna trecută odată cu majorarea tarifului pe gigacalorie şi având în vedere că actualul contract expiră în aprilie 2019, actualul operator al sistemului de termoficare din Ploieşti anunţă că aşteaptă autorităţile locale şi judeţene la negocieri. Veolia Energie a transmis luni o adresă oficială către Consiliul Judeţean, în care îşi manifestă deschiderea pentru discuţii, dar porneşte de la un calcul de 404 lei pe gigacalorie, mult peste cel din prezent, chiar şi după majorarea de săptămâna trecută.

  • Operatorul sistemului de termie din Ploieşti, Veolia Energie Prahova, solicită plata de la bugetul local a puţin peste 60 de milioane de lei, reprezentând acoperirea unor diferenţe de costuri, conform contractului de delegare, şi plata unor despăgubiri. Solicitarea este bazată pe anumite clauze din contractul cu municipalitatea şi vine după ce, în ultimii ani, autorităţile au mai plătit sume de la bugetul local pentru acoperirea unor diferenţe dintre costul materiei prime prevăzut în tarif şi costul real, mai mare, al gazului achiziţionat de operator.

Joomla SEF URLs by Artio