POSTUL CRĂCIUNULUI, al doilea ca importanţă după postul Paştilor, începe vineri, 15 noiembrie şi se încheie pe 24 decembrie. În cele 40 de zile, cei care postesc pot mânca doar produse vegetale, fără carne şi produse lactate, iar în toate zilele de sâmbătă şi duminică au dezlegare la peşte.
„Pe 15 noiembrie începe postul Crăciunului primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Postul Crăciunului, după cum ne spun bătrânii, este un post al bucuriei, căci răsplata noastră, la capătul celor 40 de zile, va fi aceea a renaşterii întru Naşterea Domnului. În cele şase săptămâni care vor urma, creştinii îşi pregătesc sufletul şi trupul pentru marea sărbătoare cu care se încheie anul calendaristic: Naşterea lui Iisus Hristos. Primul lucru de care trebuie să ţină seama un bun creştin, atunci când posteşte, este să susţină abţinerea de la mâncăruri de dulce, cu rugăciuni şi cu fapte bune. Este părerea unanimă a părinţilor Bisericii Ortodoxe, pentru că fără renunţarea la păcate, postul n-ar fi decât un banal regim alimentar. Rugăciunea trebuie să se înmulţească în această perioadă, dar mai ales rugăciunea în comuniune cu ceilalţi, în Sfânta Biserică. Să fim, totodată, cu băgare de seamă şi să nu dăm nici un fel de atenţie sectantilor care bat din poartă în poartă, căutând să ne otrăvească sufletele cu tot felul de învăţături greşite, aceştia sunt «lupii îmbrăcaţi în piei de oi», care vor să ne strice învăţătura şi tradiţia noastră de 2000 de ani. Dacă în tot acest timp Biserica, postul, rugăciunea, frumoasele obiceiuri şi tradiţii au fost cele care au păstrat relaţia vie cu Dumnezeu, au păstrat intactă adevărata credinţă, este de datoria noastră să nu-i dezamăgim pe strămoşii noştri şi să nu ascultăm de cei care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de Biserică", ne-a spus părintele Tiberiu Florin Cojanu,
preot paroh la Parohia ,,Adormirea Maicii Domnului" din satul Homorâciu, comuna prahoveană Izvoarele.
„Doresc tuturor credincioşilor care citesc aceste rânduri un post cu sănătate, cu pace, bucurie şi progres duhovnicesc, pentru ca în felul acesta să putem face din sufletele noastre sălaşe curate spre primirea Pruncului cel Sfânt care se va naşte", a conchis părintele.