Dragobetele este o sărbătoare cu rădăcini slave de rit vechi, celebrată în unele locuri din România pe 24 februarie. Considerată echivalentul sărbătorii Valentine's Day, sărbătoarea iubirii, are o simbolistică bogată și interesantă.
Dragobetele reprezintă începutul unui nou anotimp și al reînsuflețirii naturii, dar și sfârșitul desfătărilor lumești, pentru că în curând, pe 3 martie, începe Postul Paștelui.
Se spune că, în această zi, bărbații să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin. Ei nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în certuri sau bătăi, altfel îi așteaptă o primăvară cu ghinion și un an prost. Și băieții, și fetele trebuie să se veselească în această zi, pentru a avea parte de iubire întreg anul.
Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi.
De Dragobete, nu se lucrează la câmp, nu se țese, nu se coase și nu se fac treburi grele în gospodărie. În schimb, curățenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime.
De Dragobete, nu se plânge, lacrimile vărsate în această zi fiind aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.
În vechime, tinerii îmbrăcați în straie frumoase se strângeau în păduri și culegeau în buchetele primjele flori ale primaverii. Culesul florilor se continua cu voie bună și cântece, cu un fel de joc numit „zburătorit".
La prânz, fetele porneau în fugă către sat, iar baietii le fugăreau, încercând să le prindă și să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc și sărutul considerat echivalent al logodnei și al începutului iubirii între cei doi. Înspre seară, logodna urma să fie anunțată comunității satului și familiei.
Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiția, erau considerați binecuvântați în acel an, în care aveau parte de belșug și erau feriți de boli și febră.
Conform anumitor superstiții din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiți să nu poată iubi în acel an.
Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă „să facă de Dragobete", să petreacă, să lege prietenii, să se țină de jocuri și ghidușii.
În anumite zone, fetele tinere obișnuiau să arunce acuzații pentru farmecele de urâciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi își crestau ușor brațul în forma unei cruci și își atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viață frați de sânge.
Bătrânii satului credeau că, în această zi, păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. Dragobetele oficiază nuntirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor era strict interzisă în această zi și nu se permitea intervfenirea în rostil împerecherii păsărilor.
În vechime, exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, cunoscută drept „zăpada zânelor". Apa de la această zăpadă avea proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor, așa că fetele își clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.
În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin, altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an, iar fetele care atingeau un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.
În anumite sate uitate ale României, din pământ se scot rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.
În unele zone ale țării, ajunul Dragobetelor este asemănător ca simbolistică nopții de Bobotează. când fetele care vor să își afle ursitul își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevarată.