Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Voluntariat tineriPlenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu majoritate - 302 voturi „pentru", 2 voturi „împotrivă" şi o abţinere, proiectul de lege care reglementează activitatea de voluntariat în România, iniţiat de deputatul PSD Mihai Sturzu şi semnat de alţi 107 parlamentari PSD, PNL, PC şi UNPR.

Legea volutariatului reglementează participarea persoanelor fizice, neremunerată şi bazată pe decizia liber consimţită a acestora, la activităţi de voluntariat organizate în România de către persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ, potrivit Mediafax.

Proiectul de lege defineşte şi contractul de voluntariat, care reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului.

Experienţă profesională

Iniţiatorul Legii voluntariatului, deputatul PSD Mihai Sturzu a declarat, marţi, după ce Camera a adoptat, ca for decizional, Legea care reglementează activitatea de voluntariat în România, că cea mai importantă prevedere a actului normativ este recunoaşterea voluntariatului ca experienţă profesională.

Cea de-a doua prevedere importantă conţinută de actul normativ se referă la faptul că încheierea unui contract de voluntariat va fi obligatorie, astfel încât în spatele voluntariatului să nu se mai ascundă, cum din păcate s-a întâmplat până acum, munca la negru.

„Azi sunt foarte fericit să aduc la cunoştinţa tuturor faptul că Parlamentul – Camera Deputaţilor, Cameră decizională în cazul acestei legi – a votat Legea Voluntariatului, o lege la care personal lucrez de mulţi ani, dar pe care am depus-o la Senat acum opt luni. Prima prevedere foarte importantă a acestei legi se referă la faptul că, de acum înainte, în România, voluntariatul va fi recunoscut ca experienţă profesională, astfel încât, în general, tinerii care în timpul studiilor participă la acţiuni de voluntariat vor putea să-şi găsească mai uşor locuri de muncă", a precizat Sturzu.

Certificat de voluntar

Mihai Sturzu a mai spus că o altă prevedere importantă adusă de această lege priveşte perioadele de voluntariat, care vor fi recunoscute prin certificate de voluntariat.

O formă de educație non-formală

Profesorul Răzvan Macovei din Ploieşti ne-a declarat că "voluntariatul este extrem de important şi ar trebui luat în serios de către toţi cetăţenii care spun că sunt interesaţi de viitorul ţării lor. Cred că fiecare dintre noi poate face câte ceva, din când în când, pentru ca această societate să se îndrepte pe drumul cel bun. Voluntariatul este, de fapt, o formă subtilă de a dărui dragoste. Şi, aşa cum bine spunea Gandhi: tu trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume".

Din păcate, prea puţini elevi îşi dau seama cât de important este voluntariatul în dezvoltarea lor personală, mai este de părere profesorul Macovei. Potrivit acestuia, cel mai mare avantaj al activităţilor de acest gen este că dezvoltă empatia şi spiritul de echipă, lucruri esenţiale pentru a deveni un individ puternic şi înţelept.

"Voluntariatul învaţă tinerii să aibă răbdare, să-şi dezvolte abilităţile de comunicare şi spiritul civic. O societate în care asemenea valori au dispărut este pradă uşoară violenţei şi haosului. Elevii care fac voluntariat sunt mult mai sociabili şi mai relaxaţi, râd mai mult şi sunt mai spirituali decât ceilalţi. De asemenea sunt mai informaţi şi mai responsabili, şi ca atare, mai educaţi", ne-a mai declarat profesorul.

Acesta este de părere, de asemenea, că trebuie luate nişte măsuri la nivel naţional, privind sistemul de învăţământ românesc pentru a spori spiritul civic, prin implicarea celor care au putere de decizie de a-i motiva pe tineri spre voluntariat. "Motivaţia este cheia ce trebuie folosită pentru a atrage tinerii (şi nu numai) înspre voluntariat. Voluntariatul este, în esenţă, o decizie personală, dar cred că ar avea mai mulţi adepţi dacă s-ar găsi stimulente (premii simbolice, recunoaşterea meritelor celor participanţi prin gale festive, etc). Cu siguranţă că şi adulţii s-ar implica mai mult dacă ar fi motivaţi", a mai adăugat profesorul.

Răzvan Macovei, este profesor de engleză în cadrul Liceului Tehnic Administrativ şi de Servicii Victor Slăvescu din Ploieşti, acesta fiind, la rândul său, unul dintre voluntarii Fundaţiei RoSmile, alături de elevii săi.

Back To Top