Greva generală în învățământ ar putea fi declanșată de luni, 12 iunie. Până vineri, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ derulează referendumul în rândul cadrelor didactice. Consultarea are loc inclusiv în unitățile de învățământ din Prahova.
O parte dintre dascăli este decisă ca de luni, 12 iunie, să intre în grevă generală. Marți, pe 6 iunie, în unitățile de învățământ din Prahova a început strângerea de semnături pentru declanșarea protestului care ar da peste cap finalul de an școlar și Bacalaureatul, aflat în plină derulare.
"Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, întrunit în ședința din data de 31 mai 2017, în numele membrilor de sindicat nemulțumiți de Proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a hotărât ca, în perioada 06-09.06.2017, să se procedeze la consultarea acestora, în vederea declanșării grevei generale, începând cu data de 12.06.2017. Principalele nemulțumiri sunt poziționarea salariaților din familia ocupațională «învățământ» în partea inferioară a grilei de salarizare și neacordarea tranșei de majorare de 20% începând cu 1 iulie, conform programului de Guvernare aprobat de Parlamentul României", au anunțat reprezentanții FSLI.
Tensiunea este cu atât mai mare în contextul actualelor anunțuri cu privire la aplicarea majorărilor în sistemul bugetar. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat marți că toate salariile bugetarilor vor crește cu 25% de la 1 ianuarie 2018, aceasta fiind ultima variantă a legii salarizării unitare asupra căreia s-a căzut de acord marți cu Ministerul Finanțelor. "Am avut patru variante pe care le-am discutat de dimineață (marți — n.r.). Este vorba de varianta finală acum asupra căreia am convenit cu secretarii de stat inițial de la MFP și acum telefonic chiar și cu domnul ministru de Finanțe, în care ar urma să facem majorări salariale la absolut toți bugetarii cu 25% creșteri pe salariul brut începând cu data de 1 ianuarie 2018, după care, începând cu data de 1 martie (2018 — n.r.), o majorare de încă 20% pentru educație, care, cumulat cu cei 25% înseamnă per total o creștere de 50%, deci exact cum am promis, și de asemenea, cu grilă până în 2022, pentru medici și asistente tot de la 1 martie. Practic, aceasta ar fi varianta cu care noi intrăm în comisie", spunea cu o zi în urmă ministrul Muncii. "BĂTAIE DE JOC LA ADRESA PROFESORILOR. După ultimele discuţii cu FSLI, Dragnea şi Valcov anunţa ca mărirea de la 1 martie 2018 va fi de 20%, după ce în urmă cu câteva ore anunţaseră 25%. Într-un dispreţ total, se încearcă limitele suportabilităţii cadrelor didactice", a comentat, însă, președintele Școala Prahovei, Ion Duță.
Liderii FSLI sunt convinși că, "fără a se recurge la această formă extremă de protest (greva generală - n.r.), propunerile de îmbunătățire a proiectului de lege , transmise de FSLI tuturor parlamentarilor, în numele salariaților din educație, vor fi ignorate".
Referendumul pe tema declanșarea grevei generale pe 12 iunie se va încheia vineri.