Un tânăr ploieștean, absolvent al Liceului de Arte, fost olimpic național și, în prezent, student la Universitatea Națională de Arte București, a povestit, într-o postare publicată pe rețelele de socializare, halul în care l-a adus dezamăgirea cruntă provocată de condițiile în care trebuie să studieze și dascălii care ar trebui să-l formeze.
Povestea sa a fost preluată și publicată inclusiv de Dan Rădulescu, profesor la Colegiul de Artă Ploiești. “Mi-a fost elev vreme de opt ani. Și-ncă unul dintre cei mai buni, fiind de două ori olimpic național la materia pe care o predau, istoria artei. Ca orice absolvent de liceu de arte și-a-ndreptat pașii către Universitatea Națională de Arte București, dorind să urmeze o carieră în bijuterie, una dintre cele mai fascinante arte care, din păcate, la noi e aproape uitată, atunci când nu e ignorată. Și, în loc să dea peste niște profesori dedicați, care să-i îndrume pașii, căci doar știm că cea mai bună realizare a unui profesor e să aibă elevi mai buni decât el, a dat peste un tovarăș bețiv și chiulangiu și peste o tovarășă, un fel de Suzana Gâdea pentru nostalgici, dar și peste complicitatea rectoratului că, na, corb la corb nu-și scoate ochii...
Citiți acest strigăt de disperare al unui copil care vrea să învețe! Și nu e singurul, e doar cel care are curaj să spună lucrurilor pe nume!” a scris Dan Rădulescu.
Redăm mai jos postare a integrală a tânărului student, publicată inițial AICI:
“Breaking... NOT so breaking, news!
O parte din povestea mea în cadrul Universității Naționale de Artă, București a.k.a. Universitatea Speranței Moarte, București:
M-am tot întrebat în ultima vreme dacă ar trebui să adresez și eu un subiect destul de tabu pentru mediul academic românesc, unde mă și aflu momentan pentru încă câteva luni. M-am gândit și la situația studentei care a alarmat ceea ce se întâmpla în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București și parcă este un scenariu care tot se repetă ca într-un paradox temporal.
Cazul ei nu este unul singular, dar momentan pot să vorbesc doar din experiența proprie și ce am experimentat în cadrul Universității Naționale de Artă.
Am intrat în această universitate numai din motivul că nu aveam posibilitățile financiare de a studia și "exista" în străinătate (pe scurt), dar dacă aș fi avut șansa în niciun milion de ani nu aș fi aplicat la o așa universitate toxică și penibilă din toate punctele de vedere.
Știam că nu trebuie să am așteptări prea mari din moment ce profesorii de atelier din liceu ne avertizau cu privire la faptul că nu e nimic special la Unarte, dar nu mi-aș fi imaginat niciodată batjocura îndreptată de profesori (de atelier) și administrație (cu câteva excepții) către noi, studenții.
Acum prin faptul că-mi expun experiența sper să fie motivați și alți studenți.
Când am intrat, evident, nu a fost nimic special, mai ales pentru noi cei care venim din licee de artă. Am cunoscut încă din prima zi dezinteresul profesorilor de atelier și speranțele pe care ni le dădeau care s-au dovedit a fi false.
La început am optat pentru secția de metal, din moment ce am vrut să urmez o carieră în bijuterie. Acolo am întâlnit profesorul care coordona generația mea, să-l intitulăm Vulpea Nebună. Profesor care la început "dădea din el" și ne povestea despre ce minunății o să facem. Ei bine a trecut un semestru...și nu am făcut nimic. Am început al doilea semestru și Vulpea Nebună ne cheamă în atelierul de metal în prima zi și ne ia iar cu povești și ne face câteva demonstrații de cum o să lucrăm. După o oră, două de stat în atelier mergem la barul din spatele Facultății de Arte Decorative împreună cu studenții de master, care se presupun a fi niște coordonatori la rândul lor, pentru când proful nu avea chef sa vină la facultate! Absurd...știu/știm!
Pe parcursul semestrului am observat rutina Vulpii Nebune și anume: Venea la atelier în jur de 11-12 AM, câteodată și la 13:00 PM... și câteodată deloc (că na, doar d-aia e plătit), iar noi aveam ore încă de la 8 dimineața. Uneori venea beat, alteori devenea beat pe parcursul zilei și alteori pleca beat...Ca să nu mai zic de dățile când venea, era și pleca beat criță... (să menționez că și conduce). Aș menționa și de momentul când m-a pus să-i aduc o bere din frigider... (și evident, cum puteam sa refuz dacă avea puterea să mă dea afară din facultate). Trebuie să țineți minte ca eu de unul singur nu puteam să mă revolt chiar dacă am făcut-o într-un final.
Trece semestrul doi din primul an de licență, semestru în care am realizat prea puține (incluzând și restul studențiilor din an și din secție) pentru timpul pe care l-am avut la dispoziție și din cauza absenteismului și conduitei dezgustătoare a Vulpii Nebune.
Începe semestrul unu, din anul doi de licență..
Acum se presupune că începem lucrul la un proiect mai serios, însă același tipar se repetă ca și în anul precedent, dar mai accentuat. Trebuie să menționez că acum am început să observ studenți din anii mai mari (unii, nu toți) împreună cu Vulpea, luând parte la "băută" în incinta facultății, în cămăruța din atelierul de metal. Ce băuturi? Orice de la bere, la țuică și whiskey. Mulți chiar se îmbătau pe timpul nopții în incinta universității și făceau scandal (puțin spus). În prezent nu mai au voie să stea noaptea (pe urma unor scandaluri, în mod evident).
Așa, și foarte încet decurge primul semestru, iar la un moment dat în mijlocul lui am cedat. Am sunat Vulpea, am avut o ceartă la telefon, mai ales despre conduita lui și am ales să mă mut la secția de ceramică. Nu a fost prea simplu, nu a vrut să mă lase să mă mut, mă amenința cu datul afară din facultate...și în final am rezolvat prin comisia administrativă (dacă nu mă înșel) să mă transfer de la o secție la alta (ăsta fiind, oricum, dreptul meu ca student).
La secția de ceramică am ajuns sub coordonarea unei profesoare pe care să o numim Moaștea Plimbăreață și nici aici nu am făcut mare lucru. În schimb, în cazul, Moaștei aceasta nu era alcoolică, ci simplu nebună de legat... Dar puteți să vă imaginați ce s-a mai întâmplat după.
De ce am ales să-mi spun măcar o parte din poveste? Pentru că MI-A AJUNS(chiar din al doilea an de licență, iar acum sunt în al doilea an de master). Știu cât de prost se simt studenți, știu cât de mult sunt afectați psihic și știu că suntem făcuți să credem că este NUMAI vina noastră...
Până să conștientizez ideea că voi fi student la Unarte eram cea mai fericită persoana pe care o știam și aveam un zâmbet de invidiat (din spusele altora), dar din acel moment încerc să-mi regăsesc acea parte din spirit...
Rezultatul întregii batjocuri pe care am trăit-o și nu numai ce am povestit... m-a împins în anul 1, semestrul 2 si anul 2, semestrul 1 de licență la gânduri sinucigașe (nimic dramatic... doar pastile), și pot să zic că m-am întors din drum de două, drum unde eram chiar pe marginea prăpastiei. Atunci mi-am dat seama de puterea psihicului meu și am realizat că am ceva de spus și n-am să las niște oameni de nimic să câștige. Faptul că mi-am amintit ce spuneau profesorii din liceu si alte persoane cu care mă intersectam (faptul că am un viitor mare, o să fac lucruri mărețe, sunt inteligent și o să reușesc "No matter what..."), toate m-au ținut le picioare și mi-au dat ambiția să trec peste. Evident mereu am fost genul de persoană realistă, dar și puțin optimistă care considera că poți trece peste orice, iar tocmai acele două momente când am luat hotărârea de a scuipa pastilele în loc să le înghit m-au făcut să-mi dau seama că am câștigat și pot face, literalmente, orice.
Eu am avut un psihic extrem de puternic, dar alți studenți... posibil nu-l au și de aceea consider ca fiecare om ce a avut o experiență similară, nu contează dacă e din universitatea mea, din celelalte... trebuie să și-o spună tare și răspicat și să-i susținem...
Doar știți, un om nu poate lupta singur (iar mulți studenți sunt în situația asta), dar unitatea va face totul!
Momentan sunt încă în căutarea zâmbetului de mult pierdut, dar nu sunt departe așa că rușine sistemului educațional și academiilor pentru că păstrează și avansează în funcții specimene ca Vulpea Nebună sau Moaștea Plimbăreață... pentru că tot sistemul are de pierdut. Și da, mă adresez acum vouă, proștilor, din frunte!
Așadar aș aprecia poveștile altor studenți și dacă se consideră că postarea merită atenția atunci puteți să o distribuiți (normal) și poate alte persoane pot să-și scrie experiențele în comentarii. Cine știe? Poate ajunge la cine trebuie...
PS: Pentru acum consider că e de ajuns de multă informație ca toată lumea să înceapă să înțeleagă cu ce ne confruntăm, cu tot ceea ce se întâmplă în sistemul educațional, dar la un moment dat, mai multe informații o să iasă la suprafață și poate și alți studenți/ martori care vor avea și probe fizice (filmulețe... orice)...
That's it, I'm done for the moment!”
“Nu am dat nume, încă, cu toate că pot să dau și știu că acei profesori nu o să se dea de gol. Acum e datoria celorlalți studenți să-și facă treaba, să-și pună poveștile la înaintare. Evident, neforțați de nimeni și când sunt pregătiți, dar ce e cert este că datorăm asta generațiilor următore, și dacă nu facem nimic istoria nu o să ne ierte...”, consideră tânărul.
Sursa foto: Facebook / Edward Moonix