Șoferii amendați pentru lipsa rovinietei pot circula cel mult șase luni fără să mai fie amendați pentru aceeași faptă.
În cazul în care un șofer circulă fără rovinietă, autoritățile îl pot sancționa în termen de cel mult patru luni. După acest termen, fapta se prescrie. Până în 2018, prescrierea intervenea în șase luni de la săvârșirea faptei, nu în patru, ca în prezent. După ce șoferul a fost sancționat pentru circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, autoritățile au la dispoziție două luni pentru a-l informa despre aplicarea amenzii. Nici în această perioadă șoferul nu mai poate fi sancționat pentru circularea fără rovinietă valabilă. Asta înseamnă că, cel puțin teoretic, termenul maxim dintre două amenzi pentru circularea fără rovinietă valabilă ar putea fi de cel mult șase luni: termenul până la care fapta se prescrie (patru luni) plus termenul în care autoritățile trebuie să-l anunțe pe cel sancționat (două luni).
Amenzile ce se pot aplica celor care circulă cu mașina pe drumurile publice fără să aibă o rovinietă valabilă sunt cuprinse între 250 și 4.500 de lei. amenzile cele mai mici se dau în cazul autoturismelor (250 – 500 de lei), în timp ce amenzile cele mai mari se dau în cazul vehiculelor de transport de marfă (3.000 – 4.500 de lei).
În Prahova, camerele fixe pentru rovinietă sunt amplasate pe DN1 – Bărcănești/ Românești (cameră dublă), pe DN72 – Brătășanca, pe DN1B – Albești (camera dublă) și pe DN1A – Măneciu.