- Dosarul de înșelăciune deschis pentru o firmă din Ploiești a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
- Peste 60 de unități sanitare, de stat și private, figurează pe lista părților vătămate, printre ele numărându-se și spitale din Prahova.
Ancheta ajunsă acum pe masa instanței de judecată a început prin 2019, în urma neregulilor descoperite de Inspecția Sanitară. Ministerul Sănătății reclama atunci că au fost găsiți dezinfectanți care nu respectau prospectul prospectul pe care îl aveau în momentul autorizării.
În replica, reprezentanții firmei din Ploiești vizate de acuzații amenințau că vor merge în instanță cu Ministerul Sănătății, acuzând “interese” și o atitudine “iresponsabilă” din partea MS.
Citiți și: O FIRMĂ DE DEZINFECTANŢI DIN PLOIEŞTI ANUNŢĂ CĂ VA DA ÎN JUDECATĂ MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, RECLAMÂND PREJUDICII DE IMAGINE
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a unei firme acuzate de 122 de fapte de înșelăciune. Potrivit anchetatorilor, 46 de unități sanitare ar fi fost induse în eroare cu privire la biocidele comercializate de persoana juridică acuzată.
“În perioada 07.12.2018 - 01.08.2019, inculpata persoană juridică, în mod direct ori prin intermediul unor societăţi intermediare, a indus în eroare 46 unităţi spitaliceşti prin prezentarea unor date nereale privind concentraţia substanţelor active şi eficienţa bactericidă a produselor denumite LOZOPREN PLUS AFb, TRIOTON RAPID AFb şi OXIDICE S-Des, folosite în mediul spitalicesc.
Inducerea în eroare s-a realizat prin utilizarea unor mijloace frauduloase constând în folosirea de etichete şi alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinând în acest mod unităţile spitaliceşti să achiziţioneze aceste produse biocide, fiind cauzată o pagubă totală în cuantum de 1.006.405,81 lei.
Produsele biocide menţionate sunt fabricate în Germania iar comercializarea pe teritoriul României a fost tăcută în baza avizelor obţinute de la Comisia Naţională pentru Produse Biocide de către importatorul persoană juridică. inculpată, care a solicitat şi dobândit astfel atributul legal şi exclusiv de a le introduce pe teritoriul României”, au transmis procurorii. Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Printre unitățile sanitare care apar drept părți vătămate în dosar se află Spitalul Județean de Urgență Ploiești și Centrul Medical Sancofind.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană