- Autoritățile române monitorizează situația în urma ruperii barajului de la Nova Kahovka și dau asigurări că nu există risc de holeră pe litoralul românesc.
- Mesaje în acest sens au fost transmise, în ultimele zile, de Ministerul mediului, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, dar și de ministrul Sănătății.
Într-un mesaj public, reprezentanții Ministerului Turismului avertizează cu privire la zvonurile și informațiile “nefondate” apărute în spațiul public, după incidentul din Ucraina, subliniind că, potrivit Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), care monitorizează calitatea apei în perioada estivală, nu există risc de îmbolnăvire cu holeră în Marea Neagră.
„Românii nu au niciun motiv să își anuleze vacanțele pe litoralul românesc! Știu că zvonurile de risc de contaminare cu holeră s-au răspândit în rândul turiștilor în ultimele zile pe căi neoficiale. Este momentul să punem capăt acestei dezinformări!
Nu există niciun risc de holeră pe litoral în țara noastră.
Situația este atent monitorizată de autorități – Institutul Național de Sănătate Publică, DSP Constanța și DSP Tulcea. Turiștii sunt în siguranță! Pe cei care sunt îngrijorați cu privire la riscul epidemiologic, îi sfătuiesc să se informeze din surse oficiale, de pe site-urile INSP, DSP Constanța, DSP Tulcea, unde datele sunt actualizate la zi”, a declarat Ștefan Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Vineri, la Ministerul Mediului a avut loc o întâlnire de urgență, privind situația de pe Nipru și efectele pe care le-ar putea avea asupra țării noastre. ”Concluzia generală prezentată de specialiști este aceea că, în prezent, după ce au fost colectate toate datele, nu există niciun indiciu care să ridice semne de întrebare, toți parametrii măsurați situându-se în limitele normale pentru această perioadă. De asemenea, luând în considerare imaginile satelitate prezentate, distanța între gura de vărsare a Niprului și apele teritoriale românești, deplasarea maselor de aer și a curenților marini, temperatura și salinitatea apei, specialiștii preconizează că riscul ca sănătatea oamenilor, a mediului ecosistemelor din acvatic sau calitatea apei de îmbăiere să fie în pericol, este minim. Cu toate acestea, vom continua să monitorizăm în ritm alert toți parametrii și suntem pregătiți să intervenim la cel mai mic semn de pericol”, a declarat ministrul Mircea Fechet, la finalul întâlnirii.
Rafila: “Această poveste este deplasată”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a dat asigurări, la rândul său, că nu există niciun pericol. „Eu sfătuiesc toţi românii să meargă la mare, nu e niciun fel de pericol din acest punct de vedere. Aş vrea să vă spun câteva opinii care nu sunt legate neapărat de calitatea mea de ministru, ci mai degrabă de cea de microbiolog. Vibrionul holeric produce îmbolnăviri atunci când este înghiţit în cantitate mare din ape care sunt poluate, dar nu se referă la apa de mare. În general, nu bem apă de mare. Discutăm de cetăţenii ucraineni care ar putea să fie forţaţi să bea apă contaminată. Nici acolo măcar nu există această problemă, pentru că în urma acestor inundaţii ei au fost aprovizionaţi cu apă, care este sigură din punct de vedere microbiologic, aşa că această poveste a pericolului holerei care afectează litoralul românesc mie mi se pare, dincolo de faptul că este neadevărată, este deplasată”, a afirmat Alexandru Rafila, la un post central de știri.
Îngrijorările cu privire la riscul epidemiologic de contaminare cu holeră au apărut în spațiul public în contextul distrugerii barajului Kaholkva din Ucraina. Autoritățile din România, responsabile de siguranța în domeniul sănătății publice, care monitorizează atent calitatea apei de îmbăiere în sezonul estival (1 iunie – 30 octombrie) prin sistemul de supraveghere a bolii diareice acute (BDA) la nivelul întregii populații, au anunțat că în țara noastră nu există date neconforme.
Mai mult, conform INSP, pe canalele oficiale ale instituțiilor europene și internaționale – EWRS (ECDC) și IHR (OMS) nu a fost transmisă nicio alertă în acest sens. Instituțiile și autoritățile române de resort comunică permanent. Situația este sub control, iar toate informațiile de interes pe acest subiect vor fi transmise pe canalele oficiale, au subliniat oficialii din Ministerul Turismului.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană