Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Festivalul Noi Împreună al persoanelor cu dizabilități
Categorie: Actual

• În Ploiești, se desfășoară unicul eveniment din România dedicat exclusiv persoanelor cu dizabilități, Festivalul „Noi Împreună”.
• Scopul acestui festival este incluziunea socială, respectul și empatia față de persoanele aflate în suferință și conștientizarea opiniei publice cu privire la toate sferele dizabilității.
• Festivalul bifează mai multe premiere la nivel național.

Prima ediție a unicului festival din România dedicat persoanelor cu dizabilități, „Noi Împreună”, a început astăzi, la Ploiești.

Zeci de asociații ale persoanelor cu dizabilități, dar și ale susținătorilor acesora s-au reunit în centrul municipiului într-un sentiment de incluziune, bucurie, sărbătoare. Cei mai entuziasmați au fost copiii care au dansat, au cântat, s-au zbenguit pe muzică, lângă artiștii pe picioroange și s-au implicat în jocuri de tot felul. Ateliere de creativitate, provocări la șah sau table, încercarea puterilor la tir cu arcul și la testarea echipamentelor de recuperare au atras atenția curioșilor. Pe scenă au urcat formații, ansambluri și artiști tineri ale entităților culturale din întreaga Prahovă, veniți să susțină crezul de incluziune și acceptare a persoanelor cu dizabilități.

CITEȘTE ȘI: FOTO&VIDEO TRIPLU EVENIMENT AL CASEI DE CULTURĂ „I. L. CARAGIALE PLOIEȘTI”, UNDE POEZIA, EDUCAȚIA ȘI MUZICA S-AU ÎMPLETIT ARMONIOS

„Aceasta nu este doar o manifestare, ci o profundă recunoaștere a potențialului uman și a unității în diversitate din comunitatea noastră. Într-o lume în care valorile diversității sunt esențiale, este crucial pentru noi să evidențiem talentele și să oferim tuturor posibilitatea de a-și exprima creativitatea la nivelul comunității. Prin Festivalul Noi Împreună ne propune să sprijinim și să promovăm persoanele altfel, recunoscând contribuția lor și a familiilor aparținătoare, la comunitatea noastră. Astfel, Festivalul oferă un spațiu în care ne putem conecta, putem învăța unii de la ceilalți și ne putem bucura împreună de experiențe culturale unice. Sunt convinsă că această inițiativă va continua să crească, să propspere, să devină un model pentru celelalte comunități pentru a organiza evenimente similare. Vă încurajez să vă deschideți inimile și mințile să îi cunoașteți pe cei de lângă noi”, a declarat Anca Popa, viceprimar al municipiului Ploiești.

VIDEO APH LIVE DESCHIDEREA FESTIVALULUI NOI ÎMPREUNĂ LA PLOIEȘTI

„Este o onoare că ne aflăm aici ca organizatori pentru că am avut, înainte de toate, prilejul de a cunoaște niște oameni excepționali. Pentru mine, acest festival a fost o lecție în ceea ce înseamnă omenia, colaborarea și totodată de a aprecia de avem mai frumos în viață. Aș vrea să mulțumesc în mod special voluntarilor pentru că tinerii înțeleg faptul că este absolut necesar să trăim într-o comunitate unitară, în care valorile fundamentale nu țin decât de propria noastră voință și acceptare. Și mulțumesc ploieștenilor pentru că sunt primii din România care au înțeles nevoia unui astfel de festival”, a declarat în deschidere Marian Dragomir, directorul Casei de Cultură „I.L. Caragiale” a municipiului Ploiești, organizator al evenimentului alături de asociații și susținători.

Pe lângă faptul că este primul festival din țară destinat conștientizării că persoanele cu dizabilități există, trăiesc, respiră, conviețuiesc alături de noi toți, Festivalul a adus implicarea multor entități care au venit cu noutăți. Astfel, Asociația „Invictus” s-a aflat alături de tinerii cu diverse deficiențe, încurajându-i prin modalități atractive să participe la ședințe sportive.

Și Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Prahova a fost prezentă pentru încuraja persoanele cu dizabilități în formarea profesională potrivită lor. „Am venit aici cu mare deschidere să oferim persoanelor cu dizabilități care pot să lucreze, consiliere în carieră, să identificăm noi posibilități de calificare profesională acolo unde este cazul și bineînțeles să contactăm angajatori care doresc să angajeze persoane cu dizabilități și, în felul acesta, să facem primii pași către un interviu sau, de ce nu, o probă de lucru”, ne-a explicat Sorina, consilier în carieră.

Festivalul „Noi împreună” este realizat de municipalitatea ploieșteană prin Casa de Cultură „I. L. Caragiale” Ploiești și cu implicarea mai multor asociații de profil: Asociația Sindrom Down Ploiești, Asociația Nevăzătorilor Ploiești, Asociația Antreprenorilor de Fapte Bune, Asociația de Profesie Om – Băicoi, Prahova, Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic Prahova, Asociația Suntem România Ploiești, Asociația Dizabilitate și Prietenie Ploiești, Asociația Surzilor Ploiești, în parteneriat cu Infoploiesticity. 

Programul artistic al festivalului include spectacole și recitaluri, care se vor desfășura pe scena amplasată în Parcul “Nichita Stănescu”, astfel:

Duminică, 22 octombrie 2023

- Ora 10.00 - 11.00 – ASOCIAȚIA DOWN PLUS BUCUREȘTI - dans;
- Ora 11.05 - 11.15 - ȘCOALA DE DANS „RADA DANCE„ PLOIEȘTI - dans popular;
- Ora 11.20 - 11.30 - NICOLETA DUȚESCU - Ansamblul Mugurașii – dans popular;
- Ora 11.35 - 12.15 - FABIS ARTSCHOLL –Violeta Barac – muzică ușoară;
- Ora 12.35 - 12.45 - ȘCOALA DE DANS ”ISPORT„ – dans modern;
- Ora 12.50 - 13.00 - LIVIU MARIN – muzică ușoară;
- Ora 13.05 - 13.15 - ASOCIAȚIA SINDROM DOWN PLOIEȘTI - demonstrații sportive/dansuri/ muzică ușoară;
- Ora 13.20 - 14.10 - ASOCIAȚIA „DE PROFESIE OM”- "Soul Quartet";
- 14.15 – 14.45 - Ansamblul folcloric PRAHOVA – muzică populară;
- Ora 14.50 - 15.20 - Robert Gavrilescu;
- Ora 15.25 - 16.05 - CHITARA PRAHOVEI – muzică folk;
- Ora 16.10 - 16.20 - DARIA BOBOC – muzică ușoară;
- Ora 16.25 - 16.45 - CRINA DAVID – muzică populară;
- Ora 16.50 - 17.10 - ȘCOALA DE DANS UNIQUE PLOIEȘTI - dans modern/etno stilizat;
- Ora 17.15 - 17.25 - LUANA G. – muzică ușoară;
- Ora 17.30 - 17.40 - OANA STANA – muzică ușoară;
- Ora 17.45 - 18.25 - Compania de Teatru Cristi Toma - momente vesele;
- Ora 18.30 - 19.15 - RECITAL BETTY STROE – muzică ușoară.

GALERIE FOTO APH

Festivalul Noi Impreună 1

Festivalul Noi Impreună 2

copii pe scenaă 2

copii pe scenaă 1

standuri la Festivalul Noi Impreună 1

standuri la Festivalul Noi Impreună 2

standuri la Festivalul Noi Impreună 3

standuri la Festivalul Noi Impreună 4

standuri la Festivalul Noi Impreună 5

standuri la Festivalul Noi Impreună 6

ASCHFR Ploiești

standuri la Festivalul Noi Impreună 7

standuri la Festivalul Noi Impreună 8

standuri la Festivalul Noi Impreună 9

dizabilitati Ploiești 1

dizabilitati Ploiești 2

picioroange 2

CITEȘTE ȘI: FESTIVALUL „NOI ÎMPREUNĂ”, PRIMUL EVENIMENT DIN ROMÂNIA DEDICAT EXCLUSIV PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

Back To Top