De Sfântă Maria, românii au o pleiadă de personalităţi care au purtat numele Maicii Domnului şi cărora le aduc cinstire. Cea mai importantă este Majestatea Sa Maria, Regină a României.
Principesă a României, Principesă de Edinburg şi de Saxa Coburg şi Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg şi Gotha (n. 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în Kent, Anglia - d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), Majestatea Sa Maria a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii şi mamă a regelui Carol al II-lea.
A fost fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg şi Gotha, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria, mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În consecinţă, Prinţesa Maria este nepoata Regelui Edward al VII-lea şi verişoara primară a Ţarului Nicolae al II-lea şi a Regelui George al V-lea. Regina Maria a fost supranumită de popor „Mama răniţilor” şi „Regina-soldat”, pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte, a lucrat direct pe front în spitale de campanie şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate.
Alte nume „mari” celebrate în această zi sunt: Maria Rosetti (1819-1893), prima femeie ziarist din România, care a constituit modelul pentru tabloul „România revoluţionară” de C. D. Rosenthal; Maria Tanase (1913-1963), Maria Ciobanu (n. 1937), Maria Filotti, Maria Lătăreţu, Maria Dragomiroiu, Marina Voica.