Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

mită medic bolnavi cancer condamnare
Categorie: Actual
  • Medicul, fost șef al unei secții de Oncologie, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, pentru 280 de fapte de luare de mită, pe care le-a și recunoscut.
  • Faptele ar fi fost comise în decurs de 20 de zile lucrătoare, medicul ajungând să ia mită și de 29 de ori într-o zi.
  • Este nevoie de o sancționare exemplară a cadrelor medicale care primesc mită de la pacienți pentru descurajarea „credinţei publice că în România nu te poţi prezenta într-o unitate medicală pentru a beneficia de îngrijiri medicale dacă nu dispui de resurse financiare suficiente”, au motivat judecătorii care au pronunțat hotărârea definitivă.

Medicul Anca Ababneh Dumitrovici, fost șef al secției de Oncologie de la Spitalul Suceava, a recunoscut că a luat mită de la pacienții săi bolnavi de cancer și aparținătorii acestora Aceasta ar fi primit, în mai puțin de o lună, de aproape 300 de ori, bani și diferite produse, determinând judecătorii să aprecieze că ritmicitatea cu care doctorița primea „atențiile” a creat un mod de viață pentru medicul din tânăra generație, care se bucura de notorietate pe plan local. 

„Inculpata, în calitate de medic primar oncologie medicală în cadrul Ambulatoriului Oncologie Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă «Sfântul Ioan cel Nou» Suceava, în mod repetat, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul şi asistenţa oncologică care trebuiau realizate gratuit, în luna aprilie 2022 a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, iar în perioada 12.12.2022-19.01.2023, a primit diferite sume de bani (în cuantum de 20 660 lei şi 750 euro) şi alte foloase (miere de albine, caşcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză, parfumuri, băuturi alcoolice, carne de porc etc.) de la pacienţi sau de la aparţinătorii acestora”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, citată de Digi24.

Inculpata și-a recunoscut vina, în speranța că va primi o pedeaspsă mai blândă. Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava, care au pronunțat hotărârea definitivă, consideră însă că acest gest a fost doar unul formal, motivând consemnând că medicul „nu a conştientizat nici în prezent gravitatea faptelor sale, apreciază conduita ca reprezentând o normalitate”. 

Citiți și: Scandal la Spitalul Municipal Câmpina. Un medic a fost obligat să plătească 350.000 de euro unei paciente

„Inculpata a avut o atitudine nesinceră, încercând să inducă în eroare organele judiciare prezentând variante diferite ale modului de desfăşurare a evenimentelor susţinând chiar că nu a cunoscut caracterul infracţional al conduitei sale”, mai argumentează judecătorii în motivarea obținută și citată de HotNews.

În motivarea deciziei, magistrații Curții de Apel Suceava prezintă pe larg argumentele care au stat la baza raționamentului lor juridic. Gravitatea faptei a fost evidențiată încă din start: „În calitate de medic specializat în tratarea unui diagnostic care este crunt pentru orice persoană (n.r. cancer), a primit de la pacienţii săi, persoane care erau diagnosticaţi cu afecţiuni oncologice, deci deosebit de vulnerabile, sau de la aparţinătorii acestora bani sau alte produse cu ocazia prestării serviciului medical care trebuia să fie gratuit”. Starea de pericol a fost dată de „lezarea în mod iremediabil a imaginii sistemului medical şi întărirea credinţei publice că în România nu te poţi prezenta într-o unitate medicală pentru a beneficia de îngrijiri medicale dacă nu dispui de resurse financiare suficiente”.

Citiți și: Numărul cazurilor de cancer la persoanele tinere a crescut brusc cu aproape 80%

„Dincolo de imperativul respectării imaginii unui întreg sistem medical, instanța de control judiciar arată că, în condițiile date, persoanele care i-au oferit sume de bani inculpatei nu sunt persoane oarecare, ci chiar persoane deosebit de vulnerabile, care erau diagnosticate cu afecţiuni oncologice, iar credinţa populară îi făcea pe cei mai mulţi să fie convinşi că urmează să decedeze în scurt timp, Ababneh Dumitrovici Anca a primit sumele de bani fără nicio ezitare, deşi uneori protesta formal”, au subliniat judecătorii în motivare. Instanța de apel a decis că este nevoie de o sancțiune fermă în acest caz. „Exemplaritatea sancțiunilor produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni”, au conchis judecătorii în motivarea condamnării definitive a medicului Anca Ababneh Dumitrovici, citată de HotNews.

 

 

Back To Top