Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

mircea-cosma-invatamantNumărul mare de absolvenţi care nu găsesc de muncă şi a căror pregătire nu corespunde cu cerinţele actuale pe piaţa muncii a fost una dintre temele abordate la şedinţa cu directorii de unităţi şcolare, de astăzi.

Chiar şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a adus în discuţie, în această săptămână, discrepanţa dintre pregătirea din şcoli şi necesităţile angajatorilor. „Ni s-a cerut o analiză pentru redeschiderea şcolilor tehnice şi profesionale, în funcţie de necesitatăţile angajatorilor, cu acordul autorităţilor locale şi judeţene. Trebuie să analizăm ce se cere pe piaţa muncii, astfel încât, de anul viitor, şcolile profesionale să fie adaptate şi să nu mai scoatem şomeri. Dacă nu vom fi în stare să adaptăm noi învăţământul tehnic şi profesional cerinţelor pe care le au angajatorii, o vor face ei, iar învăţământul de stat va deveni inutil. Avem exemplu Braşovului, unde mai mulţi agenţi economici au deschis o şcoală în care pregătesc elevii la ceea ce au ei nevoie. Este riscul în cazul marilor investitorilor de la Urlaţi care intenţionează să deschidă o şcoală profesională, pentru că simt că nu fac treabă cu forţa de muncă pregătită de învăţământul de stat", a menţionat Horia Toma, inspectorul şcolar general din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova.
Ideea a fost susţinută de către Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, prezent la şedinţa de bilanţ. „Trebuie să ne interesăm de orientarea profesională aşa cum este ea cerută astăzi. Parcul Industrial de la Ariceştii Rahtivani va oferi 14.000 de locuri de muncă şi în curând vor fi 20.000 de locuri de muncă, dar nu regăsim meseriile cerute de angajatorii de acolo, în şcolile pe care le avem. Şcolile nu pregătesc meseriile de care avem nevoie. Trebuie să discutăm această problemă în maxim două săptămâni, ca să evităm situaţia în care copiii noştri să ajungă muncitori necalificaţi în străinătate, indiferent de calificarea pe care o au aici", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Back To Top