Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a decis, în şedinta de ieri, 25 octombrie, revenirea la forma anterioară a normelor cu privire la asigurarea locuinţelor. Astfel, imobilele pot fi asigurate doar printr-o poliţă facultativă, caz în care poliţa obligatorie nu mai este necesară.
Proprietarii îţi pot îndeplini obligaţiile privind asigurarea locuinţei şi dacă încheie doar o poliţă facultativă, dar numai cu condiţia ca aceasta să acopere riscurile de cutremur, inundaţii şi alunecări de teren. Însă, proprietarii care nu doresc o poliţă facultativă sunt obligaţi să achiziţioneze măcar o poliţă obligatorie, care acoperă, până la maximum 20.000 euro, cele trei riscuri, poliţă oferită de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID). Totodată, prin poliţele facultative, cetăţenii se pot proteja suplimentar şi pentru alte riscuri.
Disputa pe zona asigurărilor de imobile a luat amploare în urmă cu aproximativ două luni, când CSA a decis ca încheierea unei poliţe facultative nu înlătură obligaţia încheierii unei poliţe prin PAID. Acest lucru a forţat, practic, proprietarii să încheie o poliţă obligatorie, chiar dacă erau dispuşi să cumpere o poliţă facultativă, cu o acoperire chiar mai mare. Această prevedere aducea prejudicii şi societăţilor de asigurare care nu oferă poliţe PAID, deoarece îşi pierdeau o parte din clienţi. Drept urmare, o societate de asigurare a atacat în justiţie decizia CSA şi a obţinut câştig de cauză în primă instanţă. Odată cu anularea normei, procesul rămâne fără cauză, iar situaţia se întoarce automat la forma iniţială.
Măsura este prima dintr-o serie de iniţiative care vizează inclusiv propuneri pentru modificarea Legii nr. 260/2008, astfel încât să fie ralizat obiectivul principal de cuprindere cât mai largă în asigurare a fondului locativ din România.