Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

/home/actualis/public_html/templates/ja_flix/local/html/com_content/article/default.php on line 43
no-fullimage" itemscope itemtype="https://schema.org/Article">
Categorie: Actual

screening cancer colNumărul mare de cazuri de cancer de col uterin, care determină, anual, sute de decese în rândul femeilor, a determinat Ministerul Sănătăţii să demareze o campanie pentru screening-ul acestei afecţiuni, program care a demarat în septembrie 2012. După numai câteva luni de funcţionare, au apărut problemele.

Mii de medici de familie şi specialişti au fost implicaţi în această campanie, la nivel naţional. După ce au urmat cursuri pentru screening, şi-au dotat cabinetele, şi-au cumpărat softuri speciale pentru raportarea acestor cazuri, medicii au efectuat, în cadrul unui circuit bine stabilit, analize gratuite Babeş-Papanicolau, capabile să depisteze prezenţa celulelor cancerigene pe colul uterin. Până când programul s-a pierdut de la sine, din cauza deficienţelor de organizare.

 

„În 2012, nu s-au primit fondurile pentru serviciile medicale prestate în cadrul acestei campanii, iar pentru anul 2013 nu există filă de buget aferentă acestei campanii. Nu există soft pentru raportarea acestor cazuri, astfel încât fiecare medic implicat a fost nevoit să copieze nişte tabele de raportare din Monitorul Oficial, care nu sunt conforme. Programul trebuie să funcţioneze pe o perioadă de cinci ani, dar cazurile nu pot fi urmărite pentru că nu există soft corespunzător", ne-a declarat dr. Simona Schnelbach, preşedinte al Colegiului Medicilor Prahova.

„Mai mult, numai o parte dintre cei 360 de medici de familie din Prahova au acceptat participarea la program, respectiv 250 de doctori, dar legislaţia nu permite pacientului să se ducă la alt medic de familie. Mai mult, a apărut o nouă problemă birocratică. Participanţii la program mai au nevoie de un dosar care să demonstreze că, la nivelul cabinetelor, există dotări pentru recoltare. Însă nimeni nu se gândeşte că este aceeaşi dotare cu cea minimală, obligatorie pentru funcţionarea cabinetului", ne-a explicat dr. Simona Schnelbach.

Problemele continuă cu lipsa de informare a pacientelor. „Nu există formule de informare a pacientelor privind exceptarea de la program, perioada optimă de recoltare, programul de recoltare şi de funcţionare a campaniei. Mulţi medici şi-au afişat singuri pe uşă aceste amănunte, astfel încât cine doreşte să-şi verifice sănătatea să poată şti cui, cum şi când se adresează", a adăugat preşedintele Colegiului Medicilor Prahova.
„Este un program benefic pentru populaţie şi este păcat ca toată desfăşurarea lui să se blocheze din cauza unor deficienţe de organizare. Adresabilitatea pentru acest program ar fi foarte mare şi ar duce la succesul campaniei, dacă ar fi mai bine pusă la punct", a încheiat dr. Schnelbach.
Bani au fost, nu sunt datorii

Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Prahova, screning-ul funcţionează ca pe roate. „Există trei spitale implicate în acest program: cel de Obstetrică Ginecologie, Spitalul Vălenii de Munte şi Gral. De la începutul campaniei până la finalul lunii decembrie 2012, la nivelul judeţului, au fost testate 1179 de persoane. Fondurile alocate au fost de 94 320 de lei, bani pentru costul analizelor şi al consultaţiilor. Practic, sunt alocaţi spitalului 80 de lei/ test, din care 15 lei pentru medicul de familie, 28 de lei pentru recoltare şi 37 de lei pentru laboratorul care face analiza", ne-a declarat Cătălin Tudorache, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Prahova.
Astfel, pacientul se prezintă la medicul de familie care îi eliberează o trimitere către specialist pentru recoltare, probele sunt duse la laborator care, al rândul lui, eliberează rezultatele, iar pacienta se întoarce cu buletinul de analize la medicul de familie pentru explicaţiile medicale.

„În Prahova nu există restanţe în ceea ce priveşte plata în cadrul campaniei de screenig. Programul se desfăşoară inclusiv în această lună, pentru femeile cu vârste între 25 şi 64 de ani", a mai subliniat reprezentantul CAS Prahova.
În timp ce discuţiile pe această temă continuă la nivel naţional, pacientele aşteaptă cu interes deciziile şi rezolvarea problemelor, pentru că o astfel de campanie pentru testare gratuită şi depistare a cancerului de col uterin atrage atenţia tuturor celor care nu-şi permit, în mod obişnuit, plata acestor analize.

Back To Top