Categorie: Actual

invierea-domnului1Dumnezeu a făcut lumea frumoasă și a contemplat-o, S-a bucurat de ea, aşa cum scrie şi în Sfânta Scriptură:
„Dumnezeu a văzut că toate erau bune foarte". Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu ştia dinainte că va face totul frumos, ci că S-a bucurat şi Se bucură de ce este frumos, îndemnându-ne şi pe noi să ne bucurăm, să admirăm, să preţuim, să mărturisim ce este frumos.

Adam şi Eva erau frumoşi în rai, dar apariţia păcatului i-a întunecat, le-a murdărit frumuseţea, aducând probleme, complicaţii, urâciune în viaţa lor şi în toate din jurul lor: pământul, el însuşi frumos până atunci, a început să rodească spini şi pălămidă, nişte poveri care le-au „dat de muncă". Astfel, omul a ajuns să se hrănească în sudoarea frunţii. Până la păcat, munca era o bucurie, o desfătare, dar, după ce primii oameni au săvârşit păcatul, munca a devenit grea, ostenitoare. A apărut şi nevoia spălării, căci până atunci nimic nu era murdar (am cunoscut un preot cu viaţă sfântă, cu mari nevoinţe, care nu se mai spăla de mulţi ani. Deşi folosea doar un prosop umed pentru o ştergere sumară, nu mirosea urât, dimpotrivă). Aşadar, păcatul „miroase" urât.

Când au fost creaţi, Adam şi Eva erau goi şi nu se ruşinau. Odată cu păcatul, a fost nevoie să fie îmbrăcaţi cu haine de piele, deoarece au cunoscut ruşinea.
Femeia, care fusese creată ca ajutor de preţ, de cinste pentru bărbat, pe măsura lui, a devenit stăpânită de acesta, adesea nepreţuită aşa cum se cuvine. În plus, femeia a ajuns să nască în dureri. Momentul atât de frumos al naşterii este oarecum umbrit de durerea femeii.
Desigur, am enumerat doar câteva din consecinţele păcatului. Ştim cu toţii câte frământări și probleme avem în urma păcatelor noastre. Dacă realizăm unde greşim, ne dăm seama de ce suntem trişti, nemulţumiţi şi vedem mai mult ce este urât.
Ca omul să ajungă să se bucure de ce este frumos, este nevoie să dea la o parte ce este păcătos, să-şi cureţe sufletul, să-l lumineze, astfel încât să poată vedea frumosul chiar şi acolo unde este ceva urât, rău. Tocmai de aceea S-a răstignit Hristos, ca să ne arate biruinţa asupra păcatului. O astfel de biruinţă se face prin osteneală, căci şi El mai întâi S-a răstignit.
Şi noi trebuie să ne asumăm anumite osteneli, nevoinţe, să renunţăm la unele lucruri care pot deveni piedici în calea spre frumos, spre bucurie, spre mântuire.

Hristos a înviat, spunând „Bucuraţi-vă!", nu zicând „Suflete, acum ai multe bunătăţi, mănâncă, bea, veseleşte-te!". Acest îndemn la bucurie nu înseamnă că nu trebuie să preţuim odihna, mâncarea, ci că totul trebuie să fie spre folos, spre bucurie duhovnicească, spre mântuire. Învierea este cea care aduce bucurie, lumină în jurul nostru şi în noi înşine. Când reuşim să renunţăm la un păcat, ne bucurăm, aşa cum ne bucurăm când scăpăm de o boală a trupului, iar prin Înviere chiar ne putem vindeca sufleteşte, ridicându-ne din moartea păcatului.

Dacă sărbătorim Învierea punând accent pe cele lumeşti, înseamnă că nu am ajuns să o prețuim ca o restaurare a firii omeneşti, a ceea ce este frumos. Și astfel, suntem stresaţi, chiar enervaţi şi ajungem în noaptea Învierii obosiţi, tulburaţi, eventual invocăm scuza că nu puteam ține un post aspru, deoarece am muncit foarte mult. Dacă însă punem accent pe înnoirea sufletului, pe postul care precedă Învierea, pe denii, spovedanie, sfeştanie, atunci Învierea este o încununare a strădaniei noastre şi reuşim să avem pace, pregătind şi cele pentru trup, bucurându-ne şi fiind în comuniune cu ceilalţi atunci când facem aceasta.

Înţelegem mai bine această bucurie, gândindu-ne la cât de fericiţi sunt copiii, când sunt încurajaţi să înroşească ouăle sau să ajute la prepararea cozonacilor. Putem munci astfel spunând rugăciuni, ascultând cântări religioase, având o ambianţă duhovnicească, ajungând să avem chiar şi lacrimi de bucurie.

Nu vi se pare că totul este mai frumos, mai luminos în ziua Învierii? Bucuria Învierii se cuvine să fie pregătită. Ea vine din cer, de la Dumnezeu, ca și lumina sfântă din mormântul Mântuitorului, dar noi trebuie să știm să ne pregătim pentru ea, să o preţuim (în biserica noastră ard neîncetat candele cu această lumină din cer, a învierii).

Îndemnuri pentru bucuria Învierii
Să ne străduim să facem casele şi curţile noastre cât mai frumoase, cu gândul la Dumnezeu. Dar să avem grijă să nu obosim atât de mult, încât să nu ne mai putem bucura de Înviere.
Să îngrijim cu bucurie şi evlavie mormintele, făcându-i părtaşi la Înviere şi la înnoirea întregii făpturi şi pe cei adormiţi. Să mergem chiar în familie, cu prietenii, la mormintele celor dragi, să stăm câteva clipe fără să ne grăbim când aprindem o lumânare sau când aducem o floare.
Să facem milostenie cu bucurie, cu folos, pentru cei care au nevoie.
Să facem ceva frumos, cât de puţin, pentru biserica noastră.
Să facem măcar un dar, cât de mic, sau o bucurie semenilor noştri (darurile sunt de la Dumnezeu, nu de la „iepuraş". Iepuraşul este foarte frumos, dar nu are nicio legătură cu Învierea).
Să primim frumos darurile, bucuria, dragostea celorlalţi.
Să ne iertăm unii pe alţii, din suflet (Putem trece pe lângă vrăjmaşi fără să le vestim că Hristos a înviat? Desigur, nu! Iar când ne vor răspunde Adevărat a înviat!, atunci şi noi vom învia din moartea păcatului vrajbei. Aşa să fie!).
Să ne înnoim cu ceva, măcar simbolic.
Să rămânem în noaptea Învierii până la sfârşitul slujbei, în linişte, cu răbdare, cu bucurie. Să-i determinăm cu blândeţe şi pe ceilalţi să păstreze liniştea, să respecte rugăciunea celorlalţi.
Să ne odihnim măcar câteva ore înainte de slujbă, căci suntem oameni și avem limite. Altfel, vom fi obosiţi în timpul slujbei şi nu ne vom putea concentra.
Să cântăm cu entuziasm, în cor „Hristos a înviat".
Să ducem lumina Învierii în casele noastre și să ardă în candele în cele trei zile ale Învierii sau chiar neîncetat.
Să luăm cu evlavie după sfânta liturghie, pe nemâncate, pâinea sfinţită numită paşte.
Aşezându-ne la masă, de Paşte, să avem măcar câteva minute răbdare după rugăciunea de la începutul mesei, ca să ne bucurăm unii de alţii şi de sărbătoare. Mâncând imediat, riscăm să ne bucurăm de bucate mai mult decât de cei dragi.
Când ne salutăm, zicând „Hristos a înviat!", să o facem cu toată convingerea, ca o mărturisire, nu în mod formal, fără simţire.
Să vorbim altora despre bucuria Învierii.
Să punem în aplicare toate gândurile frumoase pe care ni le dă Dumnezeu.
SĂ... „ÎNVIEM"!

Preot Marin Adrian
Parohia Lipăneşti

Back To Top